Cazinoul Sinaia a gazduit, cu putin timp in urma, Targul national de marfuri textile-incaltaminte, manifestare organizata de Patronatul comerciantilor de marfuri textile-incaltaminte (TEXIN). In urma unei discutii cu presedintele Patronatului, Cornelia Nagy (in foto), aceasta s-a aratat interesata de inserarea, in cotidianul „Prahova”, a unui reportaj publicitar legat de evenimentul amintit. De buna seama ca doamna in cauza avea tot interesul ca imaginea sa ca sef si a actiunii sale de la Sinaia sa dea bine in ochii celor ce-i asigura mentinerea in atat de onoranta functie de presedinte al respectivului Patronat. Mai mult, chiar dumneaei ne-a condus la standurile unor firme care urmau sa-si promoveze produsele aduse la targ, prin intermediul ziarului nostru.
Conform cuvantului dnei Nagy, contravaloarea reportajului publicitar urma sa fie decontata de SC Margran SRL Cluj Napoca. Nu mica ne-a fost insa mirarea cand, zilele trecute, directorul firmei clujene, Ioan Garba, ne-a returnat factura, motivand ca „intre Editura Prahova si SC Margran nu exista contract in vederea realizarii unui reportaj publicitar”. Cum era si firesc, am sunat-o pe dna Nagy, crezand ca-i o neintelegere la mijloc. „Sa stiti ca, unora dintre expozanti le-au mers prost vanzarile. Ne pare rau, dar nu mai avem de unde va plati”. Si, brusc, ne inchide telefonul. Am format, din nou, numarul dar sa nu credeti ca ne-a mai raspuns cineva !
Sigur, in ceea ce ne priveste, nu ne sta caruta-n drum, cum se spune, pentru cateva milioane de lei. La cati escroci si tepari sunt in mediul economic romanesc, cu unul in plus sau in minus nu-i mare bai. Altceva insa ni se pare foarte grav. Anume, faptul ca insusi presedintele unei asociatii profesionale de nivel national isi terfeleste obrazul intr-asa hal incat pune sub semnul intrebarii seriozitatea acestui Patronat si, implicit, a membrilor sai. In ceea ce ne priveste, o asteptam pe Cornelia Nagy la viitoarea editie a targului, gazduita de judetul nostru, sau la o alta actiune a Patronatului caruia ii este presedinte, cand o sa-i publicam – gratis – fotografia, insotita de cuvintele: „Feriti-va de teparii din fruntea Patronatului TEXIN !”.
C.D.














