Operatiunea Cozonacul
Maria BOGDAN
Ieri, s-a reluat activitatea in toate institutiile. E un intermezzo care inseamna mai mult o prezenta in condica de serviciu, fiindca e greu de crezut ca-i mai sta cuiva mintea la treaba, prins intre Craciun si Anul Nou, cu gandul plin de sarmale si planuri de Revelion. Decembrie in general arunca o alta lumina peste viata, fie si macar pentru faptul ca astupa un an si deschide un altul, asimilat intotdeauna unei noi sperante. Fel de fel de sperante. Iar visul ne da brusc generozitatea de a imbratisa lumea, asa cum este ea: cu drumuri pline de gropi, lasate astfel de cei pe care tot noi i-am pus, si-i platim regeste (in fine, se aprovizioneaza la liber, din bugetul statului, acest etern sat fara caini) sa ne conduca destinele; cu spitale care, peste toate neputintele financiare, sunt urate si pentru prea multa suferinta adunata acolo ori pentru cainosenia unora dintre angajati, de la liftier la cate un doctor care a uitat sa mai plece la pensie, la 70-80 de ani; cu aurolacii pe care incercam sa-i ascundem sub presul societatii; cu o administratie care i-a lasat in ger pe sinistrati; cu o clasa politica hada; cu un invatamant in degradare continua; cu o economie care nici acum n-a ajuns la nivelul aceleia din 1989 etc.
Vom mai avea, dincolo de doua zile de munca, si ultima aruncatura de bunavointa a bogatilor inspre saraci. Fiindca, dupa punga cu dulciuri, vine 1 ianuarie, se termina sarbatorile si lumea uita rapid de acest colt al Romaniei cu sufletul sangerand. Poate tocmai din acest motiv, spectacolul convoaielor de politicieni, plecati cu televiziunile dupa ei, in cruciada cozonacilor, este aproape imposibil de indurat. De luni ce urmeaza, nimeni nu-si va mai aduce aminte ca exista si multa, mult prea multa amaraciune in tara. Politicienii se vor intoarce la rosturile lor, uitand ca sunt pe functiile respective tocmai pentru a croi programele care sa le dea voie tuturor sa traiasca in demnitate si munca, fara pomenile lor de Sarbatori. Un dar se da de placere, de drag, ci nu pentru a arata cat de bun e unul care ofera un kil de ulei si doua portocale din miliardele procurate poate si din lucrari publice, platite din bugetul la care e contribuabil si pensionarul ramas fara bani pentru Revelion. Lunga pomana de decembrie este, de fapt, o noua umilinta. Ar fi vrut sa fie dar, insa cortegiul de camere de luat vederi, care sa imortalizeze darnicia Ultimului Cozonac, tradeaza cu totul si cu totul altceva.
