DOMN, DOMN SA-NALTAM!
Leon CHIRILA
Am trait sa vedem si o minune politica de Craciunul acestui an. Dupa cum s-au petrecut lucrurile in ultima perioada de timp, nimic nu lasa sa se intrevada vreo apropiere intre reprezentantii clasei noastre politice – care a reusit ca, in bradul de Craciun al intregii tari, sa anine o adevarata minune a concordiei, a tolerantei, a intelegerii. Cum stim, fiecare partid avea si are problemele lui interne de orgolii, ambitii, de ilegalitati – pe ici, pe colo – si de imagine, iar in afara lor, politicienii se manifestau frecvent pentru a arata care-i mai puternic, mai cu carlig la electorat. Toate acestea, intrate de-acum, in viata noastra cotidiana, ne dadeau un gust amar, ne produceau o lehamite, chiar o sila – ca s-o spunem pe sleau – fata de alesi si de politicieni, fata de toti cei care s-au protapit vremelnic in fruntea tarii, la conducerea acestui popor. A venit insa ideea unei televiziuni sa-i adune sub aceeasi bagheta dirijorala pe toti cei care ne fac, de-atata timp, sa ne necajim, sa ne injuram, sa ne blestemam, nu de putine ori, zilele, dar sa si mai radem, gospodareste, de prostia si ridicolul pe care ni le-au aratat destul de frecvent.
De data aceasta insa, la ceas de Craciun 2005, ne-am minunat sa-i vedem impreuna – fara tafna, fara priviri incruntate si dorinta evidenta de sugrumare – lideri politici, parlamentari, alesi de-ai nostri despre care, cum am spus, aveam cu totul alta impresie. Acum, vanatorul-sef al tarii, nu era necajit ca nu impuscase nici o caprioara si canta alaturi de demisionari din partide si din fotolii ministeriale, de incrancenati sustinatori ai statutului minoritatilor nationale, de cantareti sadea alesi pe patru ani in forul legislativ, de locotenenti prea supusi sefului statului. Cu totii au repetat cu intelegere, au invatat fara patima si au interpretat fara nici o urma de ura politica, traditionalul si atat de cunoscutul colind „Domn, Domn sa-naltam!”. Au interpretat colinda cu zambetul pe buze – acel zambet pe care-l pitisera sub lespezi grele de incrancenare politica – lipsiti de vesnicul repros care-i macina si ne macina, pe toti, deopotriva. Au stat unul langa altul fara nici o jena, fara retineri dictate de atat de subiectivele apartenente la un partid sau altul, s-au veselit impreuna pentru ca, nu-i asa, era Craciunul, zi sfanta in care, totusi, se pot face compromisuri fara a pacatui.
Aceasta inedita ipostaza in care au fost in stare sa ajunga politicienii nostri este de toata lauda – poate intre putinele care pot obtine un astfel de calificativ – si, poate, le va deschide un pic mintea pentru a judeca cu mai mult discernamant atat treburile tarii, cat si lupta lor politica, disputele firesti dintre partide. Lupta contrariilor, dialectica necesare si in politica, trebuie sa duca la dezvoltarea domeniului, la activitati si manifestari civilizate in societate, in viata partidelor, in institutiile statului, chiar daca este vorba si de Parlamentul Romaniei. Cu alte cuvinte, bine-ar fi ca „Domn, Domn sa-naltam!” sa nu ramana doar un reper, o imagine trecatoare a Craciunului anului 2005! Adica, sa nu ne amintim de acest colind ca si cum ar fi fost doar o…minune.
