Adunand intre copertile sale peste 2000 de cugetari scrise de Nicolae Iorga, a fost editat, recent, la Chisinau, un volum a carui valoare este mai mult decat importanta. O data pentru ca pastreaza vii spiritul si o parte a creatiei marelui savant si apoi pentru ca se constituie intr-o punte de romanism intre Basarabia si tara-mama. Deosebit de interesant este ca in nota editiei se precizeaza ca aceasta este o reproducere selectiva a Cugetarilor aparute la Valenii de Munte – orasul atat de legat de Nicolae Iorga si transformat, prin Universitatea Populara, intr-o puternica tribuna a patriotismului si romanismului – in anul 1911, fara a mai fi fost reeditata niciodata de atunci, desi este considerata una dintre cele mai valoroase scrieri ale sale. Realizat nu de istorici sau literati, ci de economisti, volumul dovedeste in acelasi timp ca este nascut din sufletul si din gandul celor care simt romaneste, mai presus de granite si de indeletnicirile profesionale. Despre profunzimea si importanta unei asemenea reeditari chiar Iorga a scris candva: „O cugetare ? O latura de adevar care scanteie”. Un exemplar al volumului lansat recent, la Chisinau, la Academia de Studii Economice,si in prezenta unei delegatii ploiestene din care a facut parte si profesorul Eugen Stanescu, director al Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie,a fost transmis, cu dedicatie din partea editorilor, Muzeului Memorial „Nicolae Iorga” din Valenii de Munte.
Iata si cateva dintre scanteierile de adevar cuprinse in acesta:
„Sufletele tari nu sunt cele razimate pe multe proptele, ci acelea care stau numai pe temelia lor”.
” De multe ori e obraznicie sa nu fii obraznic”.
„Ploaia inceata face graul inalt”.
„Un partid politic care se razima pe suprimarea constiintelor e mai mult decat o imoralitate,e o impietate”.

Luiza Radulescu Pintilie