Decembrie este luna cea mai bogata in sarbatori. Este perioada in care romanilor le place sa petreaca din plin. Iar vinul este unul dintre ingredientele de baza al celor care vor sa se simta bine, la o masa cu de toate.
De exemplu, Mircea Stoenescu – vicepresedintele Astrei – „voteaza” pentru vinul alb demisec, specificand ca nu are vreo preferinta anume in privinta podgoriei. In schimb, pentru Alex Iacobescu nu exista licoare mai grozava ca Negru de Tohani. Mihai Marin, de la Petrom, viseaza – cand e vorba despre un chef – numai la Feteasca neagra de Valea Calugareasca. Tot la podgoria din apropierea Ploiestiului ii este gandul si petrolistului Dan Dorobet, numai ca acesta savureaza Cabernetul.
Valeriu Rachita are gusturi rafinate, pe masa lui fiind obligatoriu sa se afle o sticla de Jidvei demisec. Nu mai mult, pentru ca Vivi vrea sa mai alerge, fara probleme, pe gazon. Tot cu Jidveiul, dar cu Feteasca alba, le are si antrenorul Uztelului, Ionel Ene. In schimb, Fane Nanu, tehnicianul Poianei, e dusmanul declarat al vinului, apreciind ca numai pentru ca n-a consumat bauturi alcoolice a putut ajunge sa joace fotbal profesionist si la peste 30 de ani.
Dintre sportivii activi, baschetbalistul Rares Apostol prefera sa savureze un pahar de vin bun, indiferent „de marca”, iar voleibalistul Florin Balhaceanu apreciaza ca „exista multe vinuri bune, dar eu sunt atras de un Murfatlar rosu. Daca mai este si fiert, chiar ca totul este OK” !
Pagina realizata de Dragos TRESTIOREANU, Octav PREDA,
Alexandru NECULAI si Marian CONSTANTIN