Chiar daca in aceste momente fiecare individ se gandeste mai mult la carnati, sarmale si cozonaci, in sediile administratiilor locale se fac, la vedere sau nu, calcule despre cum va arata bugetul pe anul viitor, ce investitii se vor pune in practica. Interesul este enorm, pentru ca primarii stiu ca fara bani promisiunile nu se pot transforma in realizari, iar imaginea lor va avea de suferit. Insa, chiar daca ii vor primi, tot mai apare o problema: Care sunt prioritatile in functie de care se vor dirija fondurile ? Iata intrebarea pe care le-am adresat-o edililor de pe Valea Prahovei.
La Sinaia, principalul obiectiv pe 2006 este „relansarea brandului «Perla Carpatilor» si dezvoltarea domeniului schiabil”, un program ambitios, in valoare de peste 8 milioane de euro, dar care depinde de finantarea Uniunii Europene. Se vrea construirea unui telescaun modern, de la Cota 998 la Cota 2000, precum si modernizarea principalelor partii, astfel incat acestea sa poata fi omologate la nivel international. Pe locul doi ar fi refacerea infrastructurii rutiere si a conductelor de apa potabila.
La Azuga, o alta statiune care va pune accent pe dezvoltarea domeniului schiabil, se vrea asigurarea tuturor partiilor cu tunuri de zapada artificiala si instalatii de transport pe cablu. Lucru greu de infaptuit, din cauza costurilor. De asemenea, intre tintele pe 2006, se numara modernizarea a 10 km de conducte de apa potabila si repararea unor drumuri. Ca punct de interes, sa precizam ca Azuga va fi prima statiune din Romania unde turistii se vor putea plimba, inca din aceasta iarna in sanii trase de… reni. Animalele au fost aduse tocmai din Suedia.
Statiunea Busteni mizeaza tot pe un program costisitor, cu finantare din exterior, prin care se doreste modernizarea intregii zone de centru a orasului. Planul este ambitios, dar nu se stie daca va avea sorti de izbanda, tinand cont de valoarea necesara investitiei. In rest, edilii vor continua sa aloce bani pentru infrastructura stradala si pentru dezvoltarea partiei Kalinderu.
La Comarnic, un oras mai sarac in comparatie cu „suratele si fratiorii” sai de pe Valea Prahovei, prioritatile sunt multiple. Se vrea finalizarea podului metalic peste raul Prahova, care va lega DN 1 de Cartierul lui Neag, precum si construirea unui pod inspre Cartierul Ghiosesti (zona Toplita). Nu vor fi uitate nici drumurile – aflate intr-o stare deplorabila, piata orasului – care deocamdata se rezuma la un trotuar pe care sunt expuse marfurile sau unitatile de invatamant – in unele cazuri avand o vechime de jumatate de secol. Problema este ca bugetul tot mic va fi !
Statiunea Breaza isi doreste – cel putin din punctul de vedere al edililor – sa finalizeze noul sediu al Primariei. O constructie gigant, cu care s-ar putea mandri si administratia municipiului Ploiesti si care costa, in total, peste 50 miliarde lei. De asemenea, se vor investi fonduri in infrastructura (asfaltare strazi, reparare conducte de apa potabila, extindere canalizare).
Iulian MAXIM