
Bataie de joc in Parlament
Chiul in masa la Parlament. Absenta parlamentarilor de la lucrari a provocat ieri dimineata, intarzierea inceperii lucrarilor Camerei Deputatilor cu mai bine de doua ore. Desi aveau de dezbatut aproape 70 de proiecte de lege, deputatii s-au prezentat la lucrari intr- un numar insuficient. Asta dupa ce, cu o zi inainte, parlamentarii au muncit mai putin de patru ore, din cele opt prevazute in program. Timp in care au reusit sa adopte doar 7 articole din proiectul de buget.
La zece si jumatate, sedinta a fost suspendata, pentru a fi reluata abia peste aproximativ o ora. La Senat, sedinta a inceput cu mai bine de o ora intarziere, pentru ca senatorii nu s-au grabit sa vina la munca.
Neseriozitate maxima
Lipsa senatorilor Aliantei a provocat respingerea a patru proiecte de lege propuse de Executiv !
Coalitia merge din nou in pierdere, la Senat. Patru proiecte de lege cu caracter organic, initiate sau sustinute de Guvern, au fost respinse din cauza absentelor reprezentantilor Puterii. Este vorba despre proiecte de lege privind executarea pedepselor in cursul procesului penal, modificarea Statutului politistului, cel privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie in randul functionarilor si, respectiv, privind unele masuri prealabile lucrarilor de dezvoltare a infrastructurii Aeroportului Otopeni.
Unul din cele patru proiecte respinse, privind modificarea si completarea legii de descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie in cazul functionarilor, a fost una dintre cele mai dezbatute initiative propuse si sustinute de reprezentantii Guvernului. Legea prevede folosirea unor investigatori sub acoperire care sa descopere nu numai faptele de coruptie, dar si intentia savarsirii acestora in cazul functionarilor publici si privati. In concluzie, cu exceptia proiectului privind modificarea Statutului politistului, pentru care Senatul a fost camera decizionala, toate cele trei initiative vor fi inaintate spre dezbatere Camerei Deputatilor.
Valuri sociale amenintatoare
575.000 de salariati – nemultumiti de politica Guvernului Tariceanu
Perioada grea pentru guvernanti. Salariatii din sase domenii ale economiei sunt in greva sau ameninta ca vor declansa proteste in perioada urmatoare. Au intrerupt deja lucrul sindicatele de la metrou si cele din invatamant, in total 430.000 de oameni. Principala revendicare a lor o reprezinta cresterea salariilor. Sindicatul TESA din sanatate care reuneste personalul nemedical din spitale si policlinici vrea si el salarii mai mari pentru membrii sai. Reprezentantii celor 20.000 de salariati din acest domeniu vor hotari la sfarsitul saptamanii modul in care vor protesta pentru a-si castiga drepturile. Pentru a protesta impotriva politicii Ministerului Economiei de rentabilizare a domeniului prin concedieri, 11.000 de mineri vor sa vina la Bucuresti pe 25 noiembrie. Desi nu au primit autorizatie pentru miting, ortacii avertizeaza ca vor gasi solutii pentru a ajunge pe strazile Capitalei. Deocamdata autoritatile au reusit sa linisteasca salariatii din doua domenii care amenintau si ele ca vor declansa greve: functionarii publici si silvicultorii. Aceste doua categorii si-au suspendat protestele pentru a negocia cu reprezentantii guvernului. In total, 575.000 de salariati sunt nemultumiti la ora actuala de politica Guvernului Tariceanu in domeniile in care isi desfasoara activitatea.
Premierul le cere profesorilor sa renunte la greva
Premierul Calin Popescu Tariceanu cere profesorilor sa se intoarca la catedra, indiferent de decizia sindicatelor. Ieri, la sedinta Guvernului, Tariceanu a intervenit: “Imi permit sa fac un apel catre toti profesorii sa revina la ore si vreau sa cred ca motivatia reala este bunastarea invatamantului si nu cea legata de salarii. Este un apel pe care am dreptul sa-l fac, acum fiecare profesor decide in functie de constiinta proprie”.
Premierul Calin Popescu Tariceanu considera ca grevele din invatamant si de la metrou sunt ilegale. Seful Guvernului a precizat ca salariile nu vor putea creste atat de mult cat cer sindicatele si spune ca oferta facuta de echipa de negociatori a Executivului este destul de consistenta. Pe de alta parte, Tariceanu a declarat ca, in cazul in care totusi justitia va declara ca miscarile sindicale sunt legale, Guvernul va trebui sa acccepte acesta decizie.
In replica, dascalii organizeaza:
Lant uman la Casa Poporului
Aproape 10.000 de profesori vor protesta astazi, pe strazile Capitalei. Cele patru federatii sindicale din educatie vor organiza la ora 10.00 un miting in piata Constitutiei, dupa care vor picheta sediul Parlamentului.
Profesorii intentioneaza sa faca un lant in jurul Legislativului pentru a atrage inca o data atentia asupra situatiei din invatamantul romanesc. Tot astazi, Tribunalul Bucuresti va stabili daca greva generala a profesorilor este sau nu legala. Profesorii din Prahova nu vor participa la mitingul din Bucuresti.
In tot acest timp, Puterii ii arde de altele:
Liberalii cauta un candidat la presedintie
Lui Puiu Hasotti i se alatura si alti liberali, care impartasesc convingerea ca presedintele Traian Basescu este cel care tensioneaza relatiile intre PNL si PD. Pe langa acest razboi mediatic, reprezentantii PNL ii mai pregatesc o surpriza sefului statului. Se gandesc tot mai serios sa-si gaseasca un candidat propriu pentru alegerile prezidentiale din 2009, ceea ce ar insemna ca mariajul PNL-PD s-ar incheia cel mai tarziu in 2008.
Puiu Hasotti: “Tensiunile care apar intre PNl si PD sunt urmare a unor declaratii , actiuni, atitudini ale lui Traian Basescu, pe care tot mai multi colegi il identifica drept un neprieten al PNL. Astazi si alti liberali exprima aceeasi opinie, demonstrand ca in PNL numarul celor care il simpatizeaza pe Traian Basescu este in scadere”. Cei trei liberali sustin ca in momentul de fata PNL nu are o solutie pentru a-l tempera pe seful statului pentru ca, spun ei, acesta este caracterul presedintelui. Dar cauta solutii pentru a-l tine in sah pe Traian Basescu, iar pentru multi un candidat propriu din partea PNL la alegerile prezidentiale din 2009 e cea mai buna varianta. In replica, presedintele executiv al PD, Adrian Videanu le recomanda sa reciteasca protocolul Aliantei. Adriean Videanu: ”Toate declaratiile liderilor liberali, din punctul meu de vedere, au in spate frustrare si necunoastere a protocolului Aliantei. Conform protocolului Aliantei, PNL are dreptul sa-si desemneze un candidat pentru Presedintie, atunci cand vor fi alegeri, care intra in competitie cu candidatul PD si conform protocoului, cel mai bine clasat devine candidatul Aliantei”.















