Masa de seara poate provoca un somn nelinistit, agitat, chiar insomnii. Asta nu inseamna ca trebuie sa renuntam la ea, ci doar sa consumam alimentele potrivite pentru a avea o noapte linistita. Exista anumite alimente care declanseaza hormonii somnului:
1. Pastele si cartofii: pentru masa de seara trebuie alese alimentele bogate in carbohidrati si sarace in proteine. Carbohidratii elibereaza serotonina, o substanta chimica din creier care calmeaza si faciliteaza somnul. Carbohidratii sunt digerati de doua ori mai repede decat proteinele. Ideal ar fi consumul de paste cu spanac sau alune, grau, cereale, fasole, peste sau cartofi fierti.
2. Sandvis cu carne de curcan: consumati un astfel de sandvis cu o ora inainte de culcare. Curcanul contine Triptofan, un amino-acid care se transforma in serotonina. Organismul nostru nu produce Triptofan, asa ca singurul mod in care il putem obtine este prin consumarea alimentelor care sunt bogate in acest amino-acid, adica branza, lapte, pui, orez, fasole, spanac si fructe de mare.
3. Ceaiul de menta: dupa cina e indicat consumul unui ceai de menta. Acesta ajuta la digerarea mancarii mai rapid. Mentolul creste fluxul sucurilor digestive, pe care organismul le foloseste pentru a digera grasimile.
4. Prajiturele cu ovaz si miere: o gustare inainte de masa nu numai ca ajuta somnul sa fie linistit, dar impiedica trezirea cu un stomac infometat. Daca adormi, insa te trezesti la doar cateva ore, s-ar putea sa fie din cauza unei glicemii scazute, asa ca o gustare te-ar putea ajuta. Consumati o gustare bogata in carbohidrati cu 40 de minute inainte de culcare, o banana, o prajiturica cu ovaz sau putina miere.
5. Gustarea de la miezul noptii: daca nu puteti dormi din cauza unor dureri de picioare, inseamna ca organismul duce lipsa de magneziu. Asa ca atunci cand se mai intampla acest lucru, consumati alune, care sunt bogate in magneziu.
6. Lapte cald: o bautura calda poate determina aparitia somnului. Dupa ultima inghititura, corpul se incalzeste automat si somnul se instaleaza.
De evitat:
* cafeaua: pentru ca reduce somnul profund;
* sunca, ciocolata, carnatii: determina aparitia adrenalinei;
* alcool: adormi imediat, dar te trezesti doar cateva ore mai tarziu;
* prajiturile bogate in creme;
* mustarul sau chilli.