Rezultatele slabe ale Astrei, din ultimul timp, care au dus echipa din „9 Mai” pe locul al XIV-lea in clasament, nu aveau cum sa ramana fara urmari. Astfel, in urma unei sedinte de analiza, s-a luat decizia de a se schimba componenta bancii tehnice, dupa ce secundul Stelian Badea a plecat de la echipa, inca de luni. Ieri dimineata, a fost demis si Marin Duna. „Ne pare rau, pentru ca a trebuit sa recurgem la o asemenea masura. Duna este un antrenor care promite, dar echipa avea nevoie de un soc si am ales aceasta solutie, a schimbarii”, a declarat presedintele Petrica Buduru.
Petre Gigiu inventariaza lotul
Noul tehnician al „dracilor”, Petre Gigiu (in foto), are 52 de ani si, in ultimii ani, a facut „naveta” Romania-Algeria, pregatind in Africa echipe din primele doua esaloane. In Romania, Gigiu a antrenat atat formatii din primul esalon, cat si din Divizia B, precum Foresta Falticeni, Gloria Buzau, FCM Ramnicu Valcea, Corvinul Hunedoara sau Universitatea Cluj, iar acum, spune ca a refuzat un contract in zona Golfului, pentru ca este decis sa ramana in tara, alaturi de familie. Obiectivul imediat al acestuia este scoaterea Astrei din criza, apoi, in iarna, conducerea vrea sa faca transferuri pentru intarirea echipei.
Astazi, Gigiu, care va fi ajutat de Ion Mangeac, si de inca un secund, ce va fi ales in cateva zile, va urmari „satelitul” Conpet Ploiesti, pentru a vedea pe cine poate conta in viitorul imediat.
Marian CONSTANTIN