16 karateka de la Conpet-Petrolul apara culorile Romaniei intr-o mare competitie
Sectie cu traditie, deja, intr-un sport prea putin mediatizat, dar nu mai putin interesant, cea de karate de la Conpet-Petrolul se lauda cu cei mai multi sportivi selectionati la loturile nationale de seniori, tineret, juniori, cadeti si copii, care au cucerit titluri mondiale si europene, adjudecate in premiera absoluta pentru Romania. In plus, dupa cum spune antrenorul emerit Aurelian Nicolae (3 DAN), „nu stiu daca mai exista vreo echipa de club din judet care sa aiba toti sportivii studenti sau absolventi de facultate”. Parca ar fi rost de Cartea Recordurilor, nu-i asa ?
Aceasta sectie performanta a fost sustinuta, inca de la inceput, de SC Conpet SA Ploiesti, iar de trei ani – si de CS Petrolul. De altfel, gratie eforturilor acestora, pe 23 noiembrie, de pe Aeroportul „Aurel Vlaicu” (Baneasa), din Bucuresti, vor zbura spre Venetia, in Italia, nu mai putin de 16 karateka de la Conpet-Petrolul, care vor apara culorile Romaniei la Campionatul Mondial de Karate Traditional Fudokan Shotokan.
Competitia va dura pana pe 28 noiembrie, cand lotul format din karateka Robert Miclea, Laura Severfi, Iulian Patrascu, Romeo Trandafir (participanti in intrecerea seniorilor), Corina Tanasescu, Alex Ionita, Manona Danciu, Tiberiu Matei, Adrian Cojocaru (tineret), Simona Lare, Cristian Duta, Cristina Gustoiu (juniori), Mihaita Visan (cadeti), Irina Marton, Sami Cristian Raisour si Tiberiu Popescu (copii) se va intoarce acasa, de la Lignano Sabbia d’Oro – localitatea gazda a intrecerilor.
„Speranta noastra este ca vom intra in istoria Campionatului Mondial nu ca simpli participanti, ci datorita titlurilor importante pe care le vom adjudeca, confirmand, astfel, ca – la Ploiesti – exista o adevarata scoala de karate, si nu o intamplare, cum mai vor cate unii sa creada” – ne-a declarat tehnicianul Aurelian Nicolae. Domnia sa mai spera si ca, la revenirea din Peninsula, cu panoplia plina, autoritatile locale vor acorda o mai mare atentie acestor sportivi tineri si talentati. Posesor al categoriei „B” in arbitrajul internationmal, Nicolae va oficia in Italia si va parcurge, acolo, si etapele unui curs de reactualizare a cunostintelor specifice din domeniu.
Dragos TRESTIOREANU