Prevenita, din cursul anilor anteriori, de numarul mare de accidente pe munte in perioada rece a anului, Jandarmeria Montana a lansat, atat prin intermediul mass-media, cat si prin Internet (www.jandarmeriaromana.ro), o campanie de avertizare a turistilor amatori de drumetii pe munte. Daca regula fundamentala o constituie folosirea echipamentului adecvat unor asemenea excursii – bocanci, lanterna, rucsac si trusa de prim-ajutor, in schimb, salvamontistii si jandarmeria montana atentioneaza iubitorii de drumetii sa nu consume bauturi alcoolice inainte sau in timpul practicarii sporturilor montane. Conform reprezentantilor Salvamont, cele mai multe accidente sunt cauzate de nerespectarea marcajelor de pe traseu si de incapatanarea turistilor de a alege trasee cu grad ridicat de dificultate, desi conditiile meteorologice nu-i mai avantajeaza.
De asemenea, amatorii turismului montan sunt sfatuiti sa plece in grup si sa informeze cabanierii atat la plecare, despre drumurile alese, cat si la venire, mai ales in conditiile in care, nu de putine ori, au existat cazuri de persoane date disparute, cautate de Salvamont si Jandarmeria Montana timp de cateva zile, desi acestea isi schimbasera planurile si erau, bine mersi, la prieteni, in alte localitati.
Bogdan MACOVEI