SENATORUL ALADIN
A fost odata, ca niciodata, un senator cu numele simplu Aladin, ce-si ducea viata parlamentara intr-o sala insalubra din buricul Capitalei. Erau acolo, de-a valma, senatori si ziaristi, invitati si delegati, cetateni dornici sa-si vada la lucru alesii, ca doar, constitutional, sedintele sunt publice. Intr-o noapte, insa, cand somnul ii era mai dulce – ca deh, somnul de zi, din fotolii, nu-i ca cel de noapte – se pare ca i-a pus Dumnezeu mana-n cap si l-a dotat cu o mica lampa nazdravana, care nu semana deloc cu lampasul de miner care face stricaciuni. Si nici nu s-a dezmeticit bine din somn senatorul Aladin ca a si pus lampita nazdravana la treaba. Mai intai, si-a dorit, ca orice bun roman, sa-si schimbe culcusul, renuntand la cocioaba Omnia, pentru Casa Poporului – mare, luminoasa, luminata si bine dotata.
Abia mutat in Casa Poporului, Aladin a avut surpriza sa constate ca minunea lampii are…gauri in acoperis, in culcusul sau visat plouand ca afara! Si se minuna ca zeci de miliarde de lei intrau odata cu el la apa.
Puterea miraculoasa a lampii l-a salvat insa, pe Aladin, care, odata cu repararea acoperisului salii de intrunire a intregului conclav al senatorilor, si-a dorit ca incaperea sa-i fie dotata cu lumini si sunete de basm. Si, ca dintr-o palarie de magician, au si aparut exact 137 de lampi de birou pentru tot atatia senatori trimisi de popor sa-si stoarca creierii pe birouri parlamentare bine luminate. Lampile cu pricina – foarte sofisticate, de altfel (ca doar numai asa isi pot justifica pretul miraculos, la randu-i, de 60 de milioane bucata) si la fel de incomode – dupa cum barfeau beneficiarii, au chiar oglinzi reflectorizante pentru directionarea luminii; spre dreapta – pentru cei care scriu cu dreapta si nu neaparat care stau pe dreapta politica, spre stanga – pentru stangaci, si chiar spre picioare, ca multi parlamentari, saracii, mai citesc si scriu cu membrele inferioare!
Ei, si dupa ce Aladin si-a pus lucsii sa-i lumineze feeric biroul, o alta dorinta i-a incoltit in minte: o ambianta audio-video, de vis, care sa-l poarte, ca pe un fulg, prin toate colturile lumii pe unde inca nu a ajuns. Si nici nu a fost terminat gandul ca lampa i-a si indeplinit dorinta; in sala mare a Senatului a aparut o nemaiauzita instalatie audio-video de-ti ia urechile nu cu watii sloboziti din difuzoare, ci cu cei 28 miliarde de lei cat a costat. Aceasta minune nu ar fi ultima, dupa cum se spune, pentru ca bugetul de 800 de miliarde de lei al Senatului din acest an poate asigura indeplinirea multor altor vise nastrusnice ale lui Aladin. Doar necesitati firesti si urgente, de prag de iarna pentru sinistrati, nu pot fi rezolvate intrucat banii sunt in alte conturi pe care doar o lampa fermecata le poate accesa. Tocmai de aceea mai si murmura alegatorii lui Aladin: „Iarta-i Doamne, ca nu stiu ce sa faca cu banii!”
Leon CHIRILA
