Functionarii publici din Primaria Ploiesti, dar si din Consiliul Judetean Prahova – gazduiti, deopotriva, de Palatul Administrativ – se pregatesc si ei de greva. Startul l-a dat liderul lor sindical de la nivel national – Valer Suciu – iar la manifestarile de protest vor adera toti functionarii publici din administratiile locale din judet afiliate la Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratia Publica Locala. Principala nemultumire a functionarilor a plecat de la una dintre prevederile proiectului de buget pe anul 2006, prin care li se interzice tuturor institutiilor publice, indiferent de sistemul de finantare si subordonare, sa aprobe fonduri pentru acordarea tichetelor de masa, intrucat in bugetul anului viitor nu sunt prevazute sume cu aceasta destinatie. Sindicalistii din primarii considera acest lucru o incalcare a legii, chiar si a Constitutiei. Mai ales ca, functionarii municipalitatilor din Ploiesti si Campina, dar si ai Consiliului Judetean Prahova, primesc zilnic contravaloarea unei mese calde si alte sporuri in baza Contractului colectiv de munca. Daca negocierile cu reprezentantii Guvernului vor esua, functionarii din primarii sunt decisi sa-si duca planul de actiuni greviste pana la capat. Si anume: pe 18 noiembrie – greva de avertisment (intre orele 8.00 – 10.00 nu se va lucra cu publicul); pe 24 noiembrie – organizarea unei sedinte in care se va stabili data declansarii grevei generale.
N.Dumitrescu