Femeile trebuie sa fie mai bine reprezentate in structurile de conducere ale PSD, la nivel central si teritorial – a fost concluzia intalnirii zonale de sambata, 19 noiembrie 2005, de la Ploiesti, la care au participat conducerile organizatiilor de femei ale PSD din 17 judete.
Subiectul principal pe ordinea de zi a fost pregatirea in cele mai bune conditii a Conferintei Nationale, care va avea loc pe data de 17 decembrie 2005, la Bucuresti. Presedintele interimar al Organizatiei de Femei a PSD – deputatul Rovana Plumb, a subliniat importanta acestui eveniment care „va marca o noua etapa in procesul de modernizare a partidului” si va relansa totodata organizatia. Tot ea remarca faptul ca „femeile social-democrate au idei bune dar aceste idei trebuie trecute pe o platforma comuna care sa fie auzita, in primul rand, in PSD si apoi pe scena publica”. In context, toate participantele au subscris ideii liderului lor, in sensul ca „este important sa fim ascultate, nu doar remarcate”.
(L.C.)