„Nu mai vrem ca soferii sa injure cand trec prin Busteni !”

Conform unor studii, in anumite perioade incarcate din punct de vedere turistic, cum este si sezonul de iarna, prin Busteni trec pana la 50.000 de autovehicule in 24 de ore. Practic, in localitate se inregistreaza cele mai mari probleme de circulatie de pe tot parcursul DN1, intre Ploiesti si Brasov. Sinaia, celalalt punct important al traseului, are marele avantaj de a dispune de o varianta ocolitoare, prin zona garii, care preia o parte din trafic.
„De Sarbatori, probabil ca nici nu se va mai putea circula prin Busteni”, crede primarul localitatii, Emanoil Savin, facand referire la aceeasi perioada a anului trecut, cand coloanele de masini se intindeau pe distante de 5-10 kilometri si nu se putea circula cu o viteza mai mare de 10 kilometri pe ora. In aceasta idee, edilul a declarat ca pe intreaga Vale a Prahovei, autoritatile fac intense eforturi politice pentru promovarea investitiei in autostrada, care a fost blocata. „Ne-am constituit intr-o asociatie a oraselor – ce cuprinde Busteni, Sinaia, Azuga, Predeal, Rasnov, Bran – si incercam si pe aceasta cale sa determinam o decizie politica favorabila privind autostrada. Avem in vedere sa facem o dezbatere publica, sa mergem la Ministerul Integrarii, la cel al Transporturilor, la premier, la presedinte, daca va fi nevoie, ca sa demaram lucrarile”.
Pana una-alta, insa, problemele sunt urgente. Mai exista un proiect, privind fluidizarea circulatiei in Busteni, initiat de fosta administratie, cu fonduri de la Banca Mondiala, despre care Savin declara ca „a fost blocat undeva la Ministerul Transporturilor”, din cauza unor probleme privind licitatia pentru desemnarea executantului. Primarul a anuntat ca daca lucrarile privind autostrada nu se vor urni prea curand, va relua demersurile pentru aplicarea acelui proiect, ce prevede realizarea unor sensuri giratorii pe DN1, a unor pasaje subterane si supraterane, semaforizarea traseului etc.
Deocamdata, problemele incep sa apara. Vor urma caderi de zapada, asaltul masiv al turistilor spre partii si totul va culmina cu perioada Revelionului, cand traficul va fi unul infernal. Iar injuraturile…
D.DIMACHE

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCarnagiu pe sosele
Articolul următorCa la noi