Oul sau gaina?
Maria BOGDAN
Prin tot soiul de reforme initiate nu dupa un program national statornic si bine asezat, ci dupa cum i-a picat la invoiala fiecarei puteri succedate la conducerea tarii si a Ministerului Educatiei si Cercetarii, invatamantul romanesc a scazut calitativ. Un exemplu de educatie stranie asimilata fara logica ar fi manualele alternative – celebra ramanand istoria ce face vorbire, pe un spatiu generos, despre Andreea Esca – devenite, intre timp, o simpla afacere pentru edituri, insi din ministere si inspectorate si mai putin pentru profesorii de la catedre. Si mult mai putin pentru elevi. Dupa aceea invatamantul s-a zapacit prin alternativa sa democratica – scoli si facultati particulare – infiintate prin sate si cotloane nebanuite, tot ca o forma a unora de a prospera. Timpul n-a reusit inca sa cearna intre aceste unitati de invatamant de vreme ce inca apar facultati prin orase prafuite si fara traditie universitara. Apoi, invatamantul a fost profund tulburat de permanenta schimbare a examenelor de bacalaureat si capacitate si de infiintarea si desfiintarea profilurilor si a claselor, dupa cum era interesul sa se mentina o catedra sau alta. Apoi, imediat dupa 90, cu precadere in mediul urban, a prosperat afacerea meditatiilor date in particular. Asa se face ca profesorul era direct interesat sa-l determine pe elev sa aiba nevoie de meditatie… Si tot scoala cere, ca un butoi fara fund, bani pentru plata gardienilor, bani pentru fata de masa, perdele, reparatii, protocol de examen etc. Ei bine, profesorii care au reusit sa faca parte din toate aceste categorii nu au motiv sa paralizeze invatamantul prin greva prelungita, reusind sa-si asigure veniturile la un nivel decent.
Acesta este insa un adevar partial. Pentru a-l completa, trebuie sa recunoastem ca 70% dintre profesori nu au reusit sa se strecoare in aceasta noua casta. Ca si-n economie, nu toata populatia poate sa fie patron. Deci si-n invatamant au ramas foarte multi dascali slujbasi la stat si atat. Pentru acestia, salariul este de-o umilinta apasatoare. Cu o asemenea dezolare in suflet, e de bun simt sa nu ne mai intrebam de ce rezultatele la bacalaureat si capacitate au fost medii spre slabe. Ii ceri omului o luna, un an, hai un mandat, sa suporte o leafa derizorie, dar sa-l tii oprimat din punct de vedere financiar la nesfarsit, sa ne ierte Dumnezeu, ma mir ca au rezistat atatia ani pana sa iasa in strada, intr-un protest prelungit! Cat de bine ii vine unui profesor sa fie mai prost imbracat decat elevii? Cat de rau se simte ca inoata prin noroaiele pe care o administratie centrala si locala plina de nababi si supersalariati nu a fost in stare sa le inlature? Cat de bine se simte un profesor cand il injura cate un flacau de bani gata sau cand il umileste cate un analfabet care a furat benzina si motorina ( sau a furat pur si simplu) si acum se afla in Top 300 al localitatii care-l tine pe dascal cu un salariu neghiob? Vrem calitate in invatamant? Ce facem: asteptam intai performanta si dupa aceea dam salarii de bun simt profesorilor sau oferim intai lefuri reconfortante si abia dupa aceea emitem pretentii? Se pare ca dascalii au o mare vina: nu i-au educat prea bine pe cei care s-au succedat la conducerea tarii, nu i-au invatat nici matematica, nici sa puna cum trebuie condeiul pe hartie. Pentru profesori. Ca pentru ei, ohooo, ministrii si parlamentarii isi umplu buzunarele cu zerouri. Lefuri cu multe zerouri am spus!
