Dar nu-i stimuleaza pe jucatori

Printre alte modernizari de substanta realizate intr-o localitate rurala gen: asfalt, trotuare, euroconteinere, edilii din Floresti mai au o mandrie – lotul de fotbalisti. Echipa de fotbal a Primariei – Club Sportiv Floresti – se afla in Divizia D si face concurenta acerba celeilalte echipe a comunei din satul vecin, Calinesti. Fost presedinte al CS Floresti, actualul viceprimar – in calitate de reprezentant al autoritatilor locale – se zbate sa gaseasca sponsori pentru sustinerea echipei, intrucat, Primaria n-are fonduri decat pentru deplasari si intretinerea stadionului. Despre prime pentru fotbalisti, „nici nu incape vorba deoarece nu se poate umbla la bugetul local”, ne-a spus viceprimarul. Oricum, dupa ultimul meci, sportivii cu pricina nici n-ar merita vreun stimulent din moment ce, recent, au incasat doua goluri de la vecinii din Calinesti !

N.D.