Ministerul Justitiei scoate castanele din foc prin Curtea de Apel Ploiesti



La sfarsitul lui ianuarie 2005, unui asistent judiciar de la Tribunalul Prahova ii expira mandatul de 4 ani, cat prevedea initial legea. Intre timp, prin modificarea acesteia, durata de exercitare a functiei a fost prelungita, in iulie 2004, la 5 ani. Pe de alta parte, Tribunalul Prahova sesizase, pe 13 ianuarie, a.c. Curtea de Apel Ploiesti, vizavi de acest aspect, mentionand ca i-ar fi expirat mandatul reprezentantului sindicatelor si patronatelor (asistentul judiciar). O zi mai tarziu (14 ianuarie), Curtea trimite o adresa la Ministerul Justitiei, prin care cere lamuriri. Ori numeste pe altcineva in functia respectiva, ori reinvesteste aceeasi persoana pe aceeasi functie.


Ce face Ministerul Justitiei ? Tace, timp de 9 luni, pentru ca, in data de 3 octombrie a.c., sa emita ordin de reinnoire a mandatului asistentului judiciar in cauza. Ca ordinul a fost emis cu intarzierea amintita mai sus este treaba Ministerului, nu a Curtii de Apel Ploiesti.


De-acum, incepe balamucul. Acelasi Minister a inaintat, zilele acestea, o sesizare Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), prin care acuza abateri disciplinare la nivel de conducere a Curtii de Apel Ploiesti. Altfel spus, asistentul judiciar in cauza nu ar mai fi trebuit sa-si exercite functiile dupa 31 ianuarie, cand ii expira mandatul de 4 ani, dupa cum prevedea vechea lege. Pe cale de consecinta, instanta ploiesteana ar fi supusa chiar unui control, pe motiv de abateri disciplinare.


Dupa cum ne-a precizat doamna Cristina Georgescu, purtator de cuvant al Curtii de Apel Ploiesti, „nu exista nici un act oficial sau vreo sesizare prin care sa fim facuti raspunzatori de abateri disciplinare. Nici macar nu am fost instiintati despre vreo astfel de masura. Atributii in acest sens le are doar CSM-ul”.


Ce presupune functia de asistent judiciar? Persoana autorizata de catre Ministerul Justitiei, reprezentand interesele patronatelor si sindicatelor. Cauzele la care participa – litigiile de munca. Votul acestora este exclusiv consultativ, hotararea intr-o cauza fiind data exclusiv de catre completul de judecata.


Si de unde toata tevatura ? De la Ministerul Justitiei, care, a tinut la naftalina o sesizare primita la inceputul anului, pentru ca, dupa 9 luni sa dea aviz favorabil asistentului in cauza. Odata comisa gafa (daca este vorba despre asa ceva), trebuiau scoase castanele din foc, nu. De cine ? Pai, de Curtea de Apel Ploiesti.


A.POSTOLACHE