Seful Agentiei de Protectie a Mediului Prahova, Camelia Steliean, a tinut, ieri, sa prezinte intr-o conferinta de presa masurile luate de catre institutia pe care o reprezinta in vederea integrarii in UE. Iar cum Prahova este un judet industrializat, poluarea a fost principalul subiect pus in discutie. Cum era de asteptat, seful APM s-a folosit din plin de limbajul de lemn, insa am reusit, totusi, sa scoatem ceva interesant din toata expunerea.
Astfel, toate societatile care nu se conformeaza normelor europene de mediu vor putea fi inchise. In aceasta situatie se afla un numar de 32 de agenti economici prahoveni care au primit termene clare de modernizare a instalatiilor pentru a reduce emisiile. Altfel, managerii acestora vor trebui sa puna lacat pe usi. O parte dintre firme au solicitat si au primit perioade de tranzitie in vederea conformarii la normele europene ce ajung pana in 2015. Altele au considerat ca nu e nevoie de aceasta prelungire si, astfel, s-au angajat sa faca investitiile pana la 31 decembrie 2006.
M.C.