La 1774, nordul Moldovei cadea prada intereselor meschine de ordin geostrategic ale celor trei mari puteri (Rusia, Austria, Turcia), care, la numai doi ani de la sfartecarea Poloniei – 1772, hotarau, la Kuciuk Kainardji, in urma razboiului ruso – turc, anexarea Bucovinei de catre Austria, habsburgii primind din partea Portii, drept compensare a neutralitatii, un pamant ce nu apartinea osmanlailor.
Drama Moldovei era cu atat mai mare cu cat teritoriul cedat incorpora fostele cetati de scaun de la Baia, Siret si Suceava si manastirile Putna, Radauti, Voronet, Sucevita, Moldovita, sanctuare ale vietii spirituale si traditiei istorice. Anexarea se dorea a fi prima etapa a unui plan austro-rus, consolidat prin intelegerea de la Moghilev, din mai 1780, dintre imparatul Iosif al II lea si tarina Ecaterina cea Mare, ce urmare a crearii unui regat al Daciei supus Rusiei, cu limite pe Olt si Nistru, unde se pregatea a fi intronat favoritul tarinei, Grigorii Potemkin. Finalitatea era accesul rusilor spre Constantinopol, tronul bizantinilor fiind pregatit, deja, pentru Constantin, nepotul Ecaterinei, care urma sa domneasca peste toti crestinii ortodocsi.
Interesele opuse ale Rusiei si Austriei, ce doreau fiecare extinderea teritoriala in Moldova, au facut ca gruparile ucrainene extremiste din Bucovina sa fie permanent folosite de cele doua puteri, tinerii – de Austria, iar batranii – de Rusia, si invrajbite impotriva romanilor majoritari. Interesul dominator al imperiilor amintite a fost exprimat foarte plastic de Mihai Eminescu, care afirma ca „Rusia striveste, iar Austria macina”.
Din cauza politicii austriece, ce a incurajat colonizari masive in Bucovina, provincia si-a modificat, esential, structura etnica, in detrimentul romanilor autohtoni, care, in 1774, erau populatia majoritara. De altfel, de la o zona slab populata, cu sub 7 locuitori pe km patrat, Bucovia devine, in 1914, o regiune intens populata, cu aproape 80 locuitori pe km patrat, principalii beneficiari ai politicii fiind rutenii (ucraineni) si germanii.
Un spor considerabil si suplimentar de populatie va fi reprezentat de colonizarea evreilor, care, in primele decenii de dupa 1848, au o crestere spectaculoasa de 312%, in timp ce populatia totala s-a marit doar cu 38 %. In consecinta, incurajarea emigrarii duce la micsorarea progresiva, dar sigura, a ponderii romanilor, care de la aproximativ 70 % in 1774 ajung la 48,5 % in 1850, ca apoi, la 1869, la doar 100 de ani de la anexare sa atinga 40 % si sa scada dramatic pana la 36 % in 1914.
„Ceasul mare a sunat”
Inca inaintea infrangerii revolutiei de la 1848, liderul italian Giuseppe Mazzini prorocea romanilor ca „nu vor izbuti sa-si cucereasca neatarnarea, libertatea si dreptatea decat dupa ce or sa cada imparatul Austriei si tarul Rusiei”. Declansarea primului razboi mondial, in 1914, va pune Romania in fata unei alternative dureroase in raport cu propunerile ce-i erau facute de posibilii aliati si de pierderile ce le presupuneau acceptarea uneia sau alteia dintre variantele oferite.
In timp ce Puterile Centrale promiteau recuperarea Basarabiei, Antanta, oferea Romaniei, in schimbul aliantei, toate teritoriile locuite de romanii din Imperiul Austro Ungar, asadar si Bucovina.
Previziunile lui Mazzinii erau in prag de indeplinire, cand, la finalul anului 1918, Imperiul Austro Ungar se prabusea sub loviturile date de natiunile asuprite (cehi, slovaci, polonezi, sarbi), care-si declarau, rand pe rand, independenta, la un an dupa ce V.I. Lenin reusise sa dizolve Imperiul Tarist, in octombrie 1917.
In timpul razboiului, Bucovina a fost ocupata, in mod succesiv, de catre Austro Ungaria si Rusia, iar dupa victoria revolutiei bolsevice de la Sankt Petersburg, din octombrie 1917, Ucraina a urmarit sa se extinda asupra Nordului Moldovei, impreuna cu care sa constituie un stat vasal Austro Ungariei, intentie sprijinita de Viena.
Dupa ce Ucraina propunea mai mule forme de colaborare, ce cuprindeau, insa, anexarea celei mai mari parti a Bucovinei, la 19 octombrie, Consiliul National Ucrainean, intrunit la Lvov, a proclamat independenta Ucrainei in cadrul Austro Ungariei, granitele noii entitati cuprinzand si Bucovina nord-vestica. Deputatul bucovinean Gheorghe Grigorovici a reactionat prompt si a cerut, la 22 octombrie 1918, in Parlamentul de la Viena ca Bucovina sa fie redata patriei de la care a fost dezlipita in 1774.
Evenimentele capata intensitate, deoarece ucrainenii dispuneau de armata si incercau sa o utilizeze, intr-o prima faza, pentru a intimida actiunile romanilor si pe liderii lor, care, la initiativa lui Iancu Flondor si Sextil Puscariu, vor convoca o adunare reprezentativa a bucovinenilor la Cernauti, la 27 octombrie 1918. Adunarea se va declara Constituanta si va alege un Consiliu National Roman, din 50 de membri, care
In fata presiunii ucrainenilor, care decretasera, la 3 noiembrie, anexarea unei mari parti din Bucovina, iar armata legionara ucraineana teroriza populatia, Consiliul National Roman face apel la armata romana, care, sub conducerea generalului Iacob Zadic, intra la 11 noiembrie in Cernauti.
La 28 noiembrie, in Palatul Mitropolitan (Sala Sinodala) Cernauti, se deschid lucrarile Congresului General al Bucovinei, care a votat Delegatia de Unire prezentata de Iancu Flondor. Delegatia constata ca „ceasul mare a sunat” si hotaraste „Unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei, in vechile hotare pana la Ceremus, Colacin si Nistru, cu regatul Romaniei”. In mesajul prezentat ulterior regelui, cu prilejul inmanarii la Iasi a declaratiei de unire, Iancu Flondor spunea „Plecati putini ne intoarcem acum multi. Nu e o cucerire a armelor, ci intoarcerea la vatra a fratilor despartiti, care in Majestatea Voastra regasesc pe parintele demult pierdut”.
Profesor Doctor in Istorie Constantin Ungureanu
Cercetator principal la Institutul National de Istorie –
Chisinau, originar din Bucovina
