Cine nu cunoaste pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar? Ca si alte invataturi ale Sfintei Scripturi ea infatiseaza o realitate in mijlocul careia traiesc oamenii. De o parte bogatul, al carui nume Sfanta Evanghelie nici macar nu-l spune, poate pentru ca el nu era singur, ci se aflau multi ca el, care traiau in mare lux si in imbuibare, in petrecere si in desfranare, in uitare de Dumnezeu si de oameni. De cealalta parte saracul Lazar. Vrednic de iubit, nu pentru saracia lui materiala, ci pentru bogatia lui spirituala. Scriptura nu ne indeamna sa iubim saracia in sine si nici s-o dorim. Ea ne invata sa iubim si sa ajutam pe cei care, din foarte multe pricini si de multe ori fara voia lor, ajung intr-o astfel de stare. Lazar nu si-a pierdut in timpul durerii nici credinta in Dumnezeu, nici increderea in oameni, nu si-a pierdut rabdarea si in inima lui n-a incoltit ura sau pornirea de a se razbuna pe cineva. De aceea cand oamenii l-au uitat si bogatul nu s-a aplecat spre el, macar cu firimiturile care cadeau de la masa lui, atunci l-a cautat iubirea lui Dumnezeu si i-a invaluit sufletul cu bogatiile netrecatoare ale imparatiei Sale. Iubirea si ajutorarea saracilor este o cale care duce la fericire si ori de cate ori ajuti pe un sarac sau pe un bolnav, te stapaneste o multumire foarte mare, o fericire care nu te paraseste niciodata. „Fericiti cei milostivi ca aceia se vor milui” a spus Mantuitorul in predica de pe munte. „Flamand am fost si nu mi-ati dat sa mananc, bolnav am fost si nu m-ati cercetat, gol am fost si nu m-ati imbracat”. Aceste cuvinte ne aduc mereu aminte ca este vremea sa-i ajutam pe cei saraci si pe cei bolnavi, fiindca ei sunt fratii nostri, ca ajutandu-i pe ei implinim, insa, si voia lui Dumnezeu, care ne ajuta sa ne imbogatim in fapte bune si sa dobandim astfel mantuirea sufletelor noastre, in veci de veci Amin.
