Sarbatorile de Iarna vor fi celebrate la Campina prin organizarea, de catre Primarie si Consiliul Local, a unor spectacole deosebite, sub denumirea „Decembrie la Campina”. Alesii campineni pregatesc localnicilor multe surprize. Astfel, cei mai mici locuitori ai orasului se vor bucura sa-i intampine, pe 24 decembrie, pe spiridusii lui Mos Craciun, care vor ajunge pe Bulevardul Carol, la ora 11.00, cu mare zarva, cu tolba plina de povesti si cu surprize. Nici Mos Craciun nu va lipsi si isi va face aparitia magica in centrul orasului, la ora 17.00, intr-o sanie autohtona cu zurgalai incarcata cu daruri pentru cei mici, iar Renul Vasile va aduce zambetele si voia – buna, prezentand in Ajunul Craciunului un concert de colinde sustinut de Mircea Bodolan, Tatiana Stepa si Ducu Bertzi.
In noaptea de Revelion, va fi organizat un concert in aer liber, care va incepe la ora 20.30. Astfel, campinenii vor avea ocazia sa-i asculte si sa petreaca in noaptea dintre ani alaturi de Florica Harangus, Adela Dumitrache, Valeria Mihali, The Sixteens si Adrian Enache, iar dupa focul de artificii de la ora 24.00, vor petrece, in noul an, alaturi de trupa Iris.
Hermina POSTA