Petrom, liderul pieţei de distribuţie a carburanţilor din România, va ieftini motorina vândută în staţiile proprii de distribuţie, vineri la ora 00.00.
Chiar dacă reducerea de preţ nu este de anvergură, este a patra în ultima săptămână. În total, ieftinirea este de 16 bani la motorină şi 9 bani la benzină.
Companiile petroliere reduc preţurile la carburanţi în funcţie de cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere, dar şi de condiţiile de piaţă.
Reducerile de preţ vin în contextul în care carburanţii se vor scumpi masiv începând cu 1 aprilie, ca urmare a introucerii accizei suplimentare, de 7 eurocenţi pe litru. Mult discutată şi disputată între premierul Ponta şi preşedintele Traian Băsescu, noua taxă va fi cu siguranţă întrodusă, potrivit ultimei declaraţii noului ministru al Finanţelor, Ioana Petrescu.
Introducerea accizei de 7 eurocenţi va conduce la o scumpire a carburanţilor de 40 de bani pe litru. Companiile petroliere au anunţat că nu vor suporta nimic din această majorare, pe care o vor transfera în preţ, potrivit economica.net.