Petre Apostol

Sâmbătă, 18 octombrie, în Parcul Tineretului din Bucureşti a avut loc un concurs nocturn de mountain bike, intitulat MoonTimeBike. Au fost prezenţi cei mai buni 150 de ciclişti din ţară la cross country, dintre care nu au lipsit şi sportivii prahoveni.
Dintre cicliştii din judeţ, cea mai bună performanţă a înregistrat-o Irina Dumitru, tânăra sportivă legitimată la CS Petrolul Ploieşti (antrenor Constantin Ciocan) sosind pe locul secund în concursul feminin. Multiplă medaliată naţională, atât la mountain bike, cât şi pe şosea şi pe pistă, aceasta a trecut linia de sosire la doar trei minute de prima clasată, Beata Piringer, după 1.36,25.6 ore în care a parcurs şase tururi.
În competiţia masculină, la elite, primul sportiv prahovean a fost fiul antrenorului
Constantin Ciocan, Alexandru Ciocan, care a sosit pe locul al şaselea, cu timpul de 1.28,01.00 ore, la 3 minute şi 40 de secunde de primul clasat, Lucian Logigan.
De remarcat ar mai fi şi Bogdan Dumitru, fratele Irinei Dumitru, legitimat, de asemenea, la CS Petrolul, care s-a situat pe locul al cincilea la categoria 18-29 ani, sosind cu timpul de 1.33,48.5 ore, la 3,21 minute de câştigător, Fabian Gândilă.