A. M.

Organizația Umanitară Concordia a primit un grant în valoare de 157.567,02 CHF din partea Elveției, prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă, bani ce vor fi folosiți pentru sprijnirea a 300 de prahoveni în procesul lor de integrare socială, educațională și profesională.
Valoarea totală a proiectului este de 178.067,02 CHF, ceea ce înseamnă o susținere financiară de 88,49% din partea Elveției, 11,51% (20.500,00 CHF) reprezentând contribuția financiară a Organizației Umanitare Concordia. Proiectul inițiat în această lună se va derula pe o perioadă de doi ani, adresându-se unui număr de 60 de copii și tineri și 240 de adulți, aflați în situații de sărăcie și vulnerabilitate socială din Ploiești. Concret, în cadrul Centrului de servicii pentru copii și familii „Casa Alexandra” din Ploiești, 40 de copii vor beneficia de suport educațional, iar 20 de tineri și 240 de adulți – de servicii de consiliere psihologică și logopedică, și consiliere și orientare profesională. Furnizarea acestor servicii integrate pentru cei 300 de copii și adulți din grupuri vulnerabile din Ploiești se va asigura prin crearea și dezvoltarea la nivel local a unei rețele de organizații și instituții, funcțională pe parcursul întregii perioade.
Locuitorii Municipiului Ploiești interesați de accesarea serviciilor se pot adresa organizației amintite, la Centrul de servicii pentru copii și familii „Casa Alexandra”, situat în Ploiești, str. Democrației nr. 19. Aceştia pot trimite solicitările la adresa de e-mail: camelia.baciu@concordia.org.ro sau pot transmite un mesaj telefonic la numărul
0720/990.915. Concordia este o organizație independentă, neguvernamentală și non – profit, care are ca misiune susținerea şi (re)integrarea socială, familială, școlară și profesională a copiilor, a tinerilor și a familiilor aflate în dificultate, spre o viață independentă și autonomă. Proiectele acesteia se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani și se adresează unui număr de peste 1.500 de copii și tineri în fiecare an.