Stresul poate fi fatal pentru reprezentanţii sexului puternic, susţin cercetătorii de la Universitatea Cambridge, în urma unor studii efectuate recent. La experimentul, care a durat 15 ani, au luat parte 16.000 de voluntari, scrie „The Telegraph”, citat de Rador.
Bărbaţii care nu deţin controlul asupra emoţiilor, gândurilor şi comportamentului lor sunt mai expuşi de două ori pericolului de a deceda din cauza cancerului. Cei mai expuşi sunt bărbaţii vulnerabili din punct de vedere emoţional care nu-şi pot controla stările pe care le au la nivel emoţional. Cercetătorii au mai constatat că nu contează dacă aceşti bărbaţi au obiceiuri nesănătoase, dacă consumă sau nu alcool, fumează sau au un stil de viaţă nesănătos.
S-a mai constatat că la femei nu s-a remarcat acest efect şi nici nu se ştie deocamdată de ce există aceste diferenţe între bărbaţi şi femei, relatează „VistaNews”. Aproximativ 5% din populaţia adultă de pe glob suferă de tulburare generală emoţională. Această stare se instalează din cauza îngrijorărilor exacerbate zilnice şi a lipsei controlului la nivel emoţional. Stresul generat de aceste stări slăbeşte organismul, inclusiv sistemul imunitar. Se pare că bărbaţii nu acordă atenţia cuvenită acestor tulburări şi nu se adresează medicului pentru ajutor.
Acasă Sanatate pentru trup si suflet Cercetatorii sustin ca barbatii nu au voie sa fie expusi la stres