Cercetatorii au reusit sa stimuleze regenerarea celulelor muschiului cardiac

Cercetătorii israelieni şi australieni au descoperit o metodă prin care pot stimula regenerarea celulelor muşchiului cardiac, reuşită ce poate avea implicaţii majore în ceea ce priveşte recuperarea pacienţilor care au suferit un atac de cord. Spre deosebire de salamandre şi o specie de peşti, organismul uman nu are capacitatea de a regenera cu uşurinţă celulele muşchiului inimii, ceea ce face dificilă recuperarea în urma daunelor cauzate de un atac de cord. Dar oamenii de ştiinţă de la Institutul de Ştiinţă Weizmann din Israel şi de la Institutul Victor Chang din Sydney, în Australia, au descoperit o metodă prin care pot stimula celulele cardiace să crească, iar reuşita poate avea un impact major în viitor, în ceea ce priveşte îmbunătăţirea stării de sănătate a pacienţilor care suferă un infarct miocardic, informează theguardian.com. În timp ce celulele sangvine, părul şi celulele epiteliale (pielea) se reînnoiesc de-a lungul vieţii, diviziunea celulară în cadrul muşchiului cardiac aproape că se opreşte la puţin timp după naştere, potrivit profesorului Richard Harvey, unul dintre autorii studiului.
„(În lumea ştiinţiifică, n.r.) a existat mereu un interes pregnant pentru mecanismul folosit de peşti şi salamandre care le oferă capacitatea de regenerare cardiacă, iar unul dintre lucrurile pe care organismele acestor animale le fac este să îşi pună celulele muşchiului cardiac (cardiomiocite) într-o stare de hibernare, din care ies şi intră apoi într-o stare de proliferare, care înseamnă că încep să se divizeze rapid şi să înlocuiască celulele pierdute”, a declarat Richard Harvey de la institutul Victor Chang de cercetare în domeniul cardiologiei. „Sunt mai multe teorii care încearcă să explice de ce muşchiul cardiac uman nu poate face acest lucru, una fiind că sistemul nostru imunitar mult mai sofisticat a venit cu un anume cost şi că celulele cardiace umane se află într-o stare de hibernare mult mai profundă, lucruri care face foarte dificilă stimularea diviziunii lor”, a mai spus cercetătorul. Studiind organismul şoarecilor, Harvey şi colegii săi au descoperit o cale de a depăşi bariera regenerativă, cel puţin în cazul acestor rozătoare. Savanţii au descoperit că prin stimularea sistemului de semnalizare din inimă, controlat de un hormon numit neuregulin, celulele cardiace s-au divizat în mod spectaculos atât în cazul şoarecilor adolescenţi, cât şi în cazul celor maturi. În cazul oamenilor, acţiunea acestui hormon este de obicei blocată la circa o săptămână după naştere, iar în cazul şoarecilor la circa 20 de săptămâni după naştere.
Declanşarea acţiunii acestui hormon după un infarct în cazul şoarecilor a dus la înlocuirea celulelor cardiace moarte, reparând inima la un nivel apropiat de cel la care se afla muşchiul înaintea atacului de cord. Profesorul Harvey a declarat că oamenii de ştiinţă ar trebui să afle în următorii cinci ani dacă vor putea să obţină aceleaşi rezultate şi în cazul oamenilor. „Această descoperire este atât de importantă încât va determina alte laboratoare din lume să demareze cercetări în domeniu şi ea va acorda mult mai multă atenţie acum răspunsului indus de neuregulină şi cum poate fi el maximizat. Vom cerceta acum ce altceva putem folosi, pe lângă gene, pentru a activa acest mecanism, şi este foarte posibil să existe deja medicamente în acest sens, folosite în alte maladii şi considerate deja sigure, care pot declanşa acest mecanism în cazul oamenilor”, a declarat Richard Harvey.
Infarctul se produce atunci când unul dintre vasele care transportă sânge la inimă se blochează, provocând moartea a miliarde de cardiomiocite. Mulţi dintre pacienţii care supravieţuiesc unui atac de cord au o calitate a vieţii scăzută din această cauză. „Visul nostru este ca într-o zi să fim capabili să regenerăm ţesutul cardiac afectat, la fel cum o salamandră poate să îşi regenereze un membru care a fost muşcat de un prădător”, a mai spus Harvey. Studiul a fost condus de experta în biologie moleculară Gabriele D’Uva şi a fost publicat marţi în revista Nature Cell Biology.