Citesc, plăcut emoţionat, ştirea colegei mele Roxana Dobre că azi noapte, la doi paşi de Sângeru, la un lat de palmă de satul meu, s-a produs un cutremur. Nu mă ştiam zonă seismică şi nici nu‑mi bănuiam bătătura capabilă să devină epicentru de zgâlţâit pământul. Gata, am intrat în rândul lumii, niţică Japonie, un pic de Vrance şi pe mejdinele satului meu. Hai, hai, nu te da mare, zice un cârcotaş, că miezul scuturării de 3,2 grade Richter e mai aproape de Ploieşti decât de Sângeru tău! Lăsaţi-mi bucuria întreagă! Ca într-un roman al lui Zaharia Stancu în care tot mureau copii de tuberculoză şi, în sărăcia şi foametea de atunci, ăilalţi ţânci pândeau fericitul moment în care se făcea pomană. Darie, cred, nu e chemat la pomană de vecinul lui căruia îi murise fratele. Lasă, zice el, cu lacrimi în ochi, ăsta mic gălbejit, frate-meu, n-o mai duce mult, la primăvară moare şi nu te chem nici eu. Ce-mi veni cu evocarea asta? Uite aşa, ca-n legăturile indirecte ale dialecticii lui Hegel.
S-a cutremurat, deci, şi în Prahova. Până acum importam cutremure din Vrancea. Dacă nu te sculai noaptea cu cutremurul în cap, te trezeai dimineaţa cu el la radioul din perete, trâmbiţat cu repetiţie. În copilăria mea nu se inventase televizorul. Cel puţin în satul meu, unde citeam la lampa cu gaz, iar ştirile veneau din radioul cu galene şi cu baterii înfipte în burta unei cutii de lemn. Uite, au trecut deceniile, iar eu rămâneam (rămâneam e un fel de a zice!) fără un cutremur pornit din subsolul meu. Şi ce subsol are Prahova! Au cotrobăit prin el nemţii, apoi ruşii, juma de război s-a făcut cu petrol de aici, iar înainte de război era şi o rafinărie Româno-Americană. Toţi au umblat, cu şi fără mănuşi, făcând o ginecologie curioasă prin dedesubturile Prahovei până au stricat-o şi au găurit-o de tot. Acum sug de dedesubt austriecii de la OMV ce-a mai rămas. Am şi eu două sonde pe terenul meu, adică au ei, care încă mai suflă gaze din subsol. Să fi plecat cutremurul de la sondele lor care ar fi trebuit să fie ale mele? Nu. Exclus. Specialiştii lui Ponta au spus clar că la Galaţi cutremurele alea multe şi dese sunt de la natură şi nu de la om. Unul singur a spus altfel, că nu-i exclus să fie o legătură între umblatul omului pe sub pământ, cu sapa de foraj şi injecţia de lichide chimice, şi cutremure, mai ales că mişcările tectonice pleacă fix de pe la acea adâncime. Nefericită declaraţie, pe fondul implementării progresului în România prin cianurile de la Roşia Montana şi fracturarea hidraulică pentru gazele de şist. Specialistul a fost dat afară ca duşman al poporului! Sper să-i închidă în curând, ca spioni şi duşmani ai naţiei şi pe cei din Piaţa Universităţii. Dimpreună cu ei, fireşte, şi pe mine, ca simpatizant al lor şi pe ăilalţi, milioane, care, în prostia lor primitivă cred că e mai important să ai apă limpede în fântână şi aur în munţi decât lacuri cu peşti adaptaţi la cianuri şi praful de pe tobă în vistierie.
Ura, după decenii de aşteptare, Prahova mea a produs un cutremur. Să fie primit!
Lucian AVRAMESCU
