Dupa cum s-a vazut, noi nu am evocat aici institutiile care au fost gazduite in acest edificiu, ci numai cladirea, cu a carei istorie vom incheia aceasta serie.
Un calator strain, scriitorul francez Andre Bellessort, isi exprima o admiratie-invidioasa fata de acest edificiu. Il descrie cu entuziasm, mai ales fatada, apoi ironic spune ca a crezut ca este un palat sau o academie, nu o scoala unde elevii vin sa invete gramatica si matematica si socoteste costul ridicarii lui (un milion de franci) o risipa.
La inaugurarea edificiului (1898), Liceul “Sfintii Petru si Pavel” a intrat in el cu 12 clase insumand 933 de elevi, deci mai ramanea destul spatiu liber de scolarizare. Peste cativa ani, cand liceul a capatat si clasa a VIII-a, s-a facut o repartizare rationala a spatiului. In aripa nordica functionau clasele I-IV A, la etaj, iar la parter clasele V-VIII ale sectiei moderne. In aripa sudica erau plasate la etaj clasele I-IV B, iar la parter clasele V-VIII reale. Salile nu si-au schimbat niciodata destinatia, colectivele de elevi mutan-du-se in fiecare an, in sensul apropierii de corpul principal. Mai tarziu, cand au aparut si clasele C, s-au mai amenajat cateva sali mai mici pentru clasele cu efective reduse, dar pana la ultimul razboi, nu s-a renuntat la invatamantul intr-o singura serie.
In primul an scolar de razboi (1916-1917), localul Liceului a fost transformat in spital militar, iar dupa ocupatia inamica a devenit un lazaret german. In acel an si in cel urmator, Liceul “Sfintii Petru si Pavel” a trebuit sa-si mute din nou cursurile in “liceul vechi” pana in toamna anului 1918. Desigur, s-au produs stricaciuni, incluse pe listele despagubirilor de razboi si s-au facut reparatii radicale.
Cea mai puternica lovitura a primit-o acest edificiu in primavara anului 1944. La 12 mai au cazut sase bombe incendiare asupra aripii de sud, distrugand-o. Cel mai groaznic bombardament a fost cel din 31 mai 1944, cand a fost lovit in plin corpul principal al cladirii.
Dupa incetarea bombardamentelor, subdirectorul liceului, prof. Simache nu a acceptat ca scoala sa functioneze in alta parte. Cu o energie nesecata, el a mobilizat elevii mai mari, personalul de serviciu, prefectura, primaria, garnizoana. In doua saptamani s-a degajat incinta liceului de toate daramaturile si au inceput lucrarile de reabilitare ale aripii de nord, singura in picioare. S-a facut o noua compartimentare a spatiului, dintr-o clasa si un vestiar facandu-se doua sali de clasa. In salile de langa amfiteatru, la etaj s-au instalat clasele a VIII-a si, respectiv a VII-a literara, iar la parter s-a improvizat un laborator de fizico-chimice. In fostul laborator de chimie s-a instalat cancelaria profesorilor, iar deasupra in fosta sala de desen, clasele a VIII-a St.A si St. B.
O noua nenorocire s-a abatut asupra acestui edificiu in ultimele zile ale acestui an. De la o tigara aruncata s-a aprins amfiteatrul – care scapase aproape nevatamat – si acesta a fost distrus.
S-au facut tentative de restaurare a edificiului. Doi fosti elevi ai scolii, arhitectii Radulescu si Grecu au facut un amplu proiect de refacere si s-a constituit Societatea “Prietenii liceului” care a mobilizat sute de oameni. Dar fondurile considerabile care s-au strans, din cauza inflatiei galopante se devalorizau si oricati bani s-au strans, nu s-a putut incropi nimic.
In 1948, odata cu reforma invatamantului a intervenit un schimb intre Ministerul Invatamantului si Ministerul Comertului . Se oferea “Palatul Scoalelor Comerciale” (arhitect Toma T. Socolescu) in locul a ceea ce mai ramasese din localul “Liceului Nou”. Astfel, de la 1 septembrie 1948, Liceul de baieti (fost “Petru si Pavel”) se muta, ca proprietar in monumentalul local de pe Calea Oilor, unde deja mai era gazduit si Liceul de fete (fost “Despina Doamna”). Aici venea, in schimb Scoala Medie Tehnica de Administratie Economica – baieti (fostul Liceu Comercial “Spiru Haret”).
Aceasta unitate a functionat doi ani, dar nu avea in acea vreme, perspective de dezvoltare. De aceea, Ministerul Comertului a cedat-o, cu local cu tot, mult mai puternicului Minister al Minelor si Petrolului. Acesta a facut o mare investitie – in 1949 si prima jumatate a lui 1950 – reconstruind corpul principal al edificiului. Noua cladire nu avea nimic comun cu ceea ce fusese inainte, cu exceptia amplasamentului. Fatada era simpla, cladirea era conceputa pe trei niveluri, un parter cu un hol, cancelarii si biblioteca si doua etaje numai cu sali de clasa. In octombrie 1950, aceasta constructie a fost racordata cu aripa de nord si inaugurata . Aici s-a mutat Scoala medie tehnica de petrol care a preluat si clasele economice, spre lichidare.
In 1959, Ministerul Petrolului a realizat o cladire scolara mare, moderna, in Bariera Bucuresti pe care a pus-o la dispozitia Grupului Scolar Chimie, restituind cladirea de pe Bulevard Ministerului Invatamantului.
Scoala Medie “I.L. Caragiale”, refuzand sa se mute, localul a fost atribuit Scolii Medii “A. Toma” (fostul liceu de fete), devenit ulterior Liceul nr. 2 si, din 1974, Liceul “Mihai Viteazul”. Curand dupa mutare, s-a inceput reconstructia din temelii a aripii de sud.
Ca functionalitate, aceasta a fost armonizata cu noul corp principal: parter si doua etaje, sali de clasa mici, incercandu-se doar ca exteriorul sa mai aminteasca aspectul initial.
Cativa ani mai tarziu, din initiativa directorului Traian Comaniciu si aripa de nord a fost modernizata, recompartimentata, transformata in laboratoare, cabinete, sala de conferinte etc.
Ceea ce se mai pastreaza intacta este traditia…
Paul D. POPESCU
