Socolescu si Paulestii
Un alt capitol al lungului nostru serial il vom intitula „Toma T. Socolescu si Paulestii”. O mare parte din informatia acestui capitol, ca si din ilustratia lui, a fost preluata de la inginerul Constantin Ilie, fiu al comunei respective, mare si sincer admirator al arhitectului. El mi-a oferit, cu generozitate, nu numai monografia comunei Paulesti, ci si cateva acte inedite sau articole din presa. In viata lui Socolescu si chiar in activitatea lui, comuna Paulesti a jucat un mare rol. Asezarea aceasta, situata nu departe de Ploiesti – de portile caruia tindea mereu sa se apropie – i-a gazduit conacul, ultima lui locuinta prahoveana, mica ferma si via, dar si cateva lucrari de arhitectura pe care le-a initiat, le-a proiectat si le-a executat.
Sa incercam sa reconstituim viata lui la Paulesti, activitatea si urmele acesteia.
Primul lui contact cu Paulestii a fost prilejuit de comanda proiectarii unui conac. Pe la sfarsitul anilor ’20 ai secolului trecut, a intrat in tratative cu avocatul I.Georgescu-Obrocea, primarul municipiului Ploiesti. Acesta i-a propus sa-i conceapa o resedinta eleganta si incapatoare pe o mosie a sotiei sale, dincolo de noua limita de nord a orasului.
Desigur ca, totdeauna cand primea o comanda, arhitectul dorea sa vada locul unde avea sa se ridice edificiul. A venit, deci, si aici, si a voit sa vada si comuna de care apartinea terenul si, astfel, a ajuns la Paulesti. Locurile si oamenii i-au placut foarte mult; poate ca prima sau primele sale vizite sa fi avut loc pe la sfarsitul lui iunie cand tot satul era ornat cu fascinantele bobite in toate nuantele de rosu ale cireselor.
Socolescu a lucrat cu multa placere la proiectarea si supervizarea constructiei acestui conac. I-a reusit o lucrare deosebita, un adevarat mic castel dispus pe patru niveluri. Este o compozitie de volume destul de independente, evident marcate atat in fatade, cat si in acoperisuri, armonizandu-se, totusi, intre ele si oferind unitate intregului edificiu. Nu lipsea nici un inceput de campanila, nici balcoanele tipic socolesciene, nici un bastion in spate, oprit si el la inaltimea edificiului. Fatadele albe contrastau placut cu rosul inchis al solzilor de ceramica de pe acoperis.
Pe parcursul lucrarilor, Georgescu-Obrocea, avand nevoie de bani pentru a investi in alte afaceri, a vandut domeniul de la Paulesti, impreuna cu conacul, aflat in ultima etapa a constructiei.
Cumparatorul era Gerard Joseph Duque, un talentat inginer petrolist, director general la „Concordia”, dar si un pasionat fermier amator. Acesta, care il cunostea si il aprecia pe Socolescu, nu numai ca l-a felicitat pentru lucrare, dar i-a comandat, in plus, unele finisaje deosebite, pe care acesta le-a realizat intocmai. Cum Socolescu si Duque au ramas in relatii excelente, colaborand in cadrul Camerei de Comert si Industrie si a clubului Rotary Ploiesti, arhitectul a avut ocazia sa-si vada destul de des opera terminata sau sa o admire trecand pe sosea.
De altfel, Paulestii il interesau mai de mult si din alt punct de vedere.
Padurea Paulestilor, vasta, nedefrisata, cu o mare varietate dendricola, dar si de vegetatie marunta, cu o atmosfera pura si atat de aproape de oras, il fascina.
Inca din cele patru luni cat a stat in fruntea orasului Ploiesti, cand nici nu se marise raza acestuia, s-a gandit ca aceasta ar putea fi transformata intr-un mare parc natural. La aceasta idee nu a renuntat niciodata, sustinand-o in diferite moduri.
In primul deceniu de dupa razboi, Socolescu a prins drag de satul Paulesti cu tot ce reprezenta el. De asemenea, din nu stiu ce atavisme si-a descoperit o vocatie de fermier, de cultivator al pamantului. A contribuit, desigur, la dezvoltarea acesteia si exemplul lui J.G. Duque. Foarte repede a pus ochii pe un imobil din sat pe care l-a cumparat prin 1925 sau 1926 si probabil ca, tot atunci, a dobandit, in acelasi fel si o suprafata de teren nu foarte mare (poate 3-4 ha). Nu cunoastem alte amanunte, dar, din monografia inginerului Ilie Constantin, stim ca in anul 1927 s-a mutat in acest imobil, deci in Paulesti. Conacul a devenit, repede, casa de vacanta, apoi locuinta permanenta si, din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, singurul domiciliu al arhitectului.
Despre edificiu, putine lucruri putem spune. Aspectul lui original, sau cel putin cel de la mutarea lui Socolescu in el, nu-l putem evoca neavand nicio fotografie veche la dispozitie. Autorul acestor randuri l-a vazut de cateva ori in exterior, ba chiar l-a vizitat si in interior, ocazie cu care i-a facut si un diapozitiv. Dar, pe atunci, cladirea era sediul CAP-ului local si era intr-o stare deplorabila incat, pentru a spune cateva cuvinte despre ea, preferam sa ne referim la fotografia din 2004, pe care ne-o ofera ing. Ilie Constantin.
Paul D.POPESCU
