• În cartierul Mihai Bravu, conductele de distribuţie sunt vechi de 50 de ani !
Violeta Stoica
În perioada 2014-2020 de programare a accesării fondurilor europene, unul dintre cele mai importante proiecte din judeţul Prahova, pentru care se intenţionează să se încheie contract de finanţare de la UE, este cel de modernizare a reţelei primare şi secundare de termoficare a municipiului reşedinţă de judeţ.
Reabilitarea reţelei termice primare şi secundare a municipiului Ploieşti şi a coşului de fum nr. 2 al SACET Ploieşti este un proiect ce se va realiza în cadrul unui parteneriat încheiat între Consiliul Judeţean Prahova, Consiliul Local Ploieşti şi operatorul Dalkia Termo Prahova. Potrivit declaraţiilor primarului Ploieştiului, Iulian Bădescu, prin acest proiect se doreşte înlăturarea tuturor pierderilor de pe traseu, respectiv de pe conductele magistrale de transport al energiei termice. Pe de altă parte, prin accesarea fondurilor europene, vor fi efectuate şi modernizări tehnologice care vor avea ca efect îmbunătăţirea substanţială a eficienţei energetice.
Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) Ploieşti va avea parte de îmbunătăţiri substanţiale după încheierea contractului de finanţare europeană, ceea ce va presupune că se vor reduce pierderile din reţea, în special în zonele în care conductele magistrale de termoficare au o vechime considerabilă, în unele cazuri de zeci de ani.
De fapt, cartierul cel mai suferind din municipiul Ploieşti, din punctul de vedere al conductelor de termoficare, este Mihai Bravu, acolo unde, de altfel, din cauza reţelei îmbătrânite, vechi de aproape jumătate de secol, este nevoie, deseori, de intervenţii pentru remedierea fisurilor. Pentru că în acest cartier ar fi cel mai mult de lucru în vederea modernizării conductelor de termoficare, o soluţie pentru ca populaţia să nu sufere este amplasarea conductelor noi paralel cu reţeaua veche, ciuruită la propriu, iar întreruperile de furnizare a agentului termic să fie pe perioade limitate la cel mult câteva ore.
Pe de altă parte, însă, trebuie reabilitată şi reţeaua primară, respectiv de la CET Brazi către oraş, aceste modificări urmând să conducă la asigurarea unei distribuţii superioare calitativ a agentului termic pentru ploieşteni.
Proiectul de modernizare a reţelei primare şi a reţelei secundare de termoficare din Ploieşti face parte din Planul de Dezvoltare Durabilă a judeţului Prahova pentru perioada 2014 – 2020, document elaborat de Consiliul Judeţean care stabileşte direcţiile şi priorităţile de dezvoltare pentru perioada de programare menţionată. Planul elaborat conţine un portofoliu de 888 propuneri de proiecte, reprezentând cerinţele identificate în cazul comunităţiilor locale prahovene.
La nivelul compartimentelor de specialitate ale Consiliului Judeţean Prahova se desfăşoară activitatea de analiză în vederea încadrării proiectelor menţionate pe axele şi obiectivele tematice ale viitoarelor Programe Operaţionale din perioada de programare 2014-2020.
Printre proiectele prioritare ale judeţului se mai regăseşte şi modernizarea DJ 102 I – Câmpina – Valea Doftanei – Săcele, drum interjudeţean şi interregional ce va prelua traficul de tranzit de pe DN 1 pe durata lucrărilor la tronsonul de Autostradă Comarnic –Braşov şi care va contribui şi la creşterea potenţialului turistic al Văii Doftanei. Tot în domeniul infrastructurii, un alt proiect considerat prioritar este cel de extindere şi reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare (faza a II – a), care se adresează în principal mediului rural, precum şi aducţiunea de apă potabilă Ploieşti – Mizil, investiţie ce va fi realizată în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară – Parteneriatul pentru Managementul Apei Prahova.
Guvernul a anunţat la începutul lunii august 2014, validarea de către Comisia Europeană a acordului de parteneriat cu România pentru perioada 2014 – 2020. Acest document reprezintă strategia României ca stat membru UE pentru accesarea fondurilor europene structurale şi de investiţii (FESI) în exerciţiul financiar 2014 – 2020.
Acordul de parteneriat stabileşte modalitatea în care vor fi concentrate investiţiile din FESI 2014 – 2020 pentru a promova competitivitatea, convergenţa şi cooperarea, în vederea încurajării obţinerii unei dezvoltări inteligente, bazate pe creştere economică şi incluziune socială. Totodată, pentru viitoarea perioadă de programare, Uniunea Europeană doreşte o mai bună reflectare a conceptului de competitivitate, în politicile şi acţiunile statelor membre.
În această perioadă, Guvernul României a demarat şi procesul de transmitere către Bruxelles a versiunilor oficiale ale programelor operaţionale în care se vor încadra viitoarele proiecte.