Dupa ce, o buna perioada de timp, Slanicul devenise „locul unde nu se intampla niciodata nimic”, roata norocului incepe sa se intoarca si pentru acest oras, iar acest lucru s-a vazut inca de anul trecut. Dupa restabilirea legaturii feroviare cu Ploiestiul, toamna trecuta, o alta veste buna a venit: Salina din Slanic este in carti pentru realizarea unui laborator international pentru fizica pamantului. Confirmarea a venit la sfarsitul anului trecut, atat de la seful administratiei judetene, Mircea Cosma, cat si de la primarul orasului – Costea Danelus.
Presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, ne-a declarat ca vestea selectarii Romaniei, respectiv a orasului Slanic, pentru punerea in practica a unui proiect international de cercetare vine dupa o asteptare de mai bine de sapte ani, in competitie fiind alte sase tari europene – Anglia, Franta, Spania, Italia, Polonia si Finlanda. Conform declaratiilor primarului din Slanic, Costea Danelus, Salina Slanic a fost angrenata, in urma cu multi ani, alaturi de alte tari europene, in proiectul „Laguna”, care presupune realizarea unui laborator pentru fizica pamantului. In context, Uniunea Europeana doreste sa investeasca sume importante de bani in proiecte de cercetare ambitioase, respectiv in sisteme de masura de mare sensibilitate amplasate in subteran, vizand cercetarea Universului. Dupa cum ne-a spus si primarul, cercetatorii din UE si-au propus stabilirea conditiilor pentru construirea in subteranul unei saline a unui megadetector de particule elementare, fiind vizate salina din Slanic, Romania, si cele din Anglia, Franta, Spania, Italia, Polonia si Finlanda, in acest consortiu de cercetare participand zeci de institutii de cercetare, dar si de universitati, printre care si Universitatea Bucuresti, prin Facultatea de Fizica. Vestea ca Slanicul este in carti pentru realizarea acestei mari investitii in cercetare de ordin international i-a fost data primarului orasului la sfarsitul anului trecut, acesta astepand acum o confirmare oficiala din partea organismelor europene. In opinia acestuia insa, vestea este mai mult decat buna, oferind o perspectiva de dezvoltare a orasului pe care si-o doreste orice edil. “Punerea in practica a proiectului «Laguna» va insemna o mare oportunitate atat pe plan local, cat si pe plan national. Fiind o investitie de o asemenea anvergura, orasul Slanic va deveni cunoscut si mai mult pe plan international, ceea ce va insemna, automat, dezvoltarea infrastructurii”, ne-a declarat Costea Danelus.
De mentionat ca Muntele de Sare de la Slanic este unic in lume, in timp ce Salina este cea mai mai mare din Europa, unde temperatura de 13 grade C este constanta pe tot timpul anului.

N.DUMITRESCU