Federația Română de Fotbal a realizat un clasament al celor mai bune echipe din Liga 2 all-time. Printre echipele românești cu cele mai multe titluri câștigate în eșalonul secund, de la prima ediție- 1934/1935- până în prezent, indiferent de formatul competiției, se află și Petrolul.
Hunedoara, Prahova și Timiș sunt județele care furnizează cele mai galonate cluburi în L2 de-a lungul celor 83 de ediții, incluzând-o aici și pe cea în curs de desfășurare, Liga 2 Casa Pariurilor 2022/23.
Club care în 2019 și-a sărbătorit centenarul și care în prezent activează în Liga 3, Jiul Petroșani este pe locul 3 în clasamentul all-time, cu 8 titluri de campioană L2. Povestea acestora începe încă din 1935, continuă cu edițiile 1941, 1961 și 1966, apoi cu sezoanele încheiate în 1986 și 1989.
În 1996 s-a obținut penultimul titlu în Liga 2, cu Ion Liță Dumitru pe bancă iar în n 2005 s-a scris istoria ultimului titlu de eșalon secund, după ce în 2002 Jiul retrogradase în L3! Cu Gheorghe Borugă antrenor, Jiul Petroșani a depășit în seria III din “B” în 2005 pe Gaz Metan Mediaș la golaveraj!
În echipă erau Damian Militaru, Mihai Pintilii, Sansiro Ciocoi, Dumitru Hotoboc, Cornel Irina sau Iosif Kalai.  Petrolul Ploiești a urcat pe locul 2 în 2022 !
Cu 9 titluri de campioană L2, unul mai mult ca Jiul, este Petrolul Ploiești. Fondată în 1924, echipa și-a început seria de ascensiuni spre primul eșalon în 1941, a repetat performanța în 1954 și 1977. Urmează o triplă a decadei 80, mai exact în 1982-1985-1989, apoi în 2003, mai aproape de prezent.
Dacă ultima performanță e și cea mai recentă, obținută în vara anului trecut, ne oprim la penultima dintre acestea, reușită în 2011. Mutat pe noul stadion Ilie Oană, Petrolul a câștigat L2 cu un punct în fața celor de la FC Bihor, cu o echipă în care se regăseau fotbaliști precum Daniel Oprița, Florentin Dumitru sau Pompiliu Stoica. Prahovenii ar fi putut să aibă 10 titluri în L2 și astfel să fie la egalitate pe prima poziție în topul all-time la acest capitol, doar că în sezonul 1980/81 au terminat pe locul 2. A fost singura clasare în istorie pe poziția secundă din această competiție pentru Petrolul.
Lupii galbeni, pregătiți de tehnicianul Traian Ionescu, fost campion național în România și Turcia, cu Dinamo și Fenerbahce, au fost depășiți de CS Târgoviște în acel campionat, cu 4 puncte. Dar marele atu al dâmbovițenilor a fost Nicolae Dobrin, fotbalist sosit de la FC Argeș care, cu 17 goluri marcate, avea să contribuie decisiv la depășirea Petrolului. Atenție, Prahova a mai avut echipe care au câștigat Liga 2 , FC Ploiești apărând cu 3 titluri în istoric.
Cu 10 titluri de campioană L2, obținute între anii 1948 și 2012, Poli Timișoara e cea mai titrată formație la nivel de eșalon secund în România, din toate timpurile! Bănățenii au cel puțin un titlu cucerit în 8 decenii consecutive, pe următorul grafic al timpului: 1948, 1952, 1960, 1965, 1973, 1984, 1987, 1989, 1995, 2012