Salvatorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova continuă, şi în acest an, acţiunile circumscrise acţiunii „Maratonul resuscitării”.
Concret, după cum se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei, „o nouă activitate a fost desfășurată la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Facultatea de Inginerie a Petrolului și Gazelor. De această dată, a venit rândul tinerilor studenți de a învăța de la profesioniști tehnici de prim ajutor și de a primi informații privind comportamentul pe care trebuie să îl adopte în situații de urgență.
Interesul față de această activitate a fost unul extrem de ridicat, participând peste 100 de studenți și cadre didactice. Ne bucurăm că putem face parte din acest proiect și sperăm că în anul 2023 va continua seria instruirilor în școlile prahovene”.

(Foto-ISU Prahova)