• Primarul Andrei Volosevici: Existã un întreg joc de sabotaj, bine pus la punct, împotriva mea!
• Acuzând presiuni din partea edilului, conducerea S.C. Termo Ploieşti şi doi membri AGA au demisionat

N. Dumitrescu

Se pare că de pe urma crizei apei calde menajere din 2022, când peste 130.000 de ploieșteni s-au întors în timp, fiind nevoiți să se spele la lighean cu apa încălzită pe aragaz, autoritățile de la nivel local nu au învățat nicio lecție! Dovadă stă faptul că, în loc să facă echipă comună, după ce orașul s-a confruntat vara trecută cu una dintre cele mai mari probleme din ultimii ani, venirea sezonului rece, gestionarea avariilor la rețeaua ce asigură încălzirea în sistem centralizat a apartamentelor din Ploiești și necesitatea unei bune funcționări a noului operator de termoficare încing și mai tare spiritele între aleșii locali. Iar cel mai recent exemplu în acest sens a fost consemnat la începutul acestei săptămâni, respectiv luni, 9 ianuarie a.c., când doi dintre consilierii locali ploieșteni- Valentin Marcu și Aurelian Tudor- confirmând demisia în bloc a întregii conduceri a S.C. Termo Ploiești (care – cităm – ”nu a mai rezistat presiunilor făcute de primarul Andrei Volosevici, a interferențelor în actul managerial, a amenințărilor proferate la adresa acesteia”) au anunțat, pe facebook, că demisionează și ei din calitatea de membri ai Adunării Generale a Acționarilor a aceleiași societăți. La rândul său, vizat de acuzații, în aceeași zi, primarul Andrei Volosevici a ținut să facă o declarație de presă, transmisă în direct și pe pagina de facebook a Primăriei Ploiești. Chiar de la începutul intervenției sale, edilul orașului a ținut să declare că, dincolo de toate, cel mai important lucru pentru acesta este ca ploieștenii să înțeleagă faptul că asupra sa este îndreptat ”un întreg joc de sabotaj, bine pus la punct”, în spatele căruia s-ar afla ”păpușarul șef Iulian Dumitrescu (n.n. – președintele Organizației Prahova a PNL și președintele Consiliului Județean Prahova”), cei doi consilieri locali, care fac parte din PNL, care și-au anunțat demisia din AGA de la S.C. Termo Ploiești fiind catalogați drept… ”cele două păpuși ale păpușarului de la județ!”.

Luni după prânz, printr-o postare simultană pe paginile lor de facebook, ulterior preluată și postată, tot pe facebook, de către organizația politică din care aceștia fac parte – PNL Ploiești – doi dintre consilierii locali ploieșteni, Valentin Marcu și Aurelian Tudor, au confirmat ceea ce circulase în spațiul public la sfârșitul săptămânii trecute, anume că întreaga conducere a S.C. Termo Ploiești și-a dat demisia. Aceștia au făcut publice și motivele care au stat în spatele demisilor celor din conducerea noului operator de termoficare al orașului, dar au anunțat, totodată, că aceleași motive i-au determinat ca să-și înainteze demisiile, la rându-le, din calitatea de membri ai AGA a societății menționate. Redăm, integral, anunțul făcut de consilierul Valentin Marcu: ”Astăzi (n.n. – luni, 9 ianuarie 2023), împreună cu colegul meu Aurelian Tudor, am ales să demisionez din Adunarea Generală a Acționarilor a societății Termo Ploiești SRL. Prin acest gest mă alătur întregii echipe de conducere care a ales să plece de la conducerea societății acum câteva zile (director general, director general adjunct, director tehnic, manager tehnic). Trebuie să recunosc că am sperat ca ei să revină asupra deciziei de a demisiona pentru că eu cred că societatea are mare nevoie de oameni profesioniști la conducere. Toți acești oameni au peste 10 ani de experiență în managementul termiei și sunt neafiliați politic. Din păcate, ei nu au mai rezistat presiunilor făcute de primarul Andrei Voloșevici, interferențelor în actul managerial, limbajului suburban și amenințărilor proferate la adresa acestora. Același lucru s-a întâmplat și acum câteva săptămâni, cu vechea conducere a societății. Cred cu sinceritate și îngrijorare că interesele primarului în raport cu funcționarea acestei societăți sunt diferite de ale noastre. Eu cred că această societate trebuie sprijinită să funcționeze exclusiv în beneficiul cetățenilor și nu condusă către faliment pentru a da acest serviciu unei societăți private care să urmărească doar un profit realizat prin costuri ridicate plătite de ploieșteni. E nevoie de investiții și de management profesionist. Astfel, având viziuni complet opuse cu ale primarului Andrei Volosevici (care, însă, a fost ales acum doi ani de 57% dintre ploieșteni) înțeleg să mă retrag din AGA și să îl las să își implementeze viziunea asupra acestui serviciu atât de important pentru oameni”.
La câteva ore după postările similare ale consilierilor locali Valentin Marcu și Aurelian Tudor, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a ținut să ia poziție față de acuzele ce i-au fost aduse, intervenția sa fiind transmisă, luni după-amiază, în direct, și pe pagina de Facebook a Primăriei Ploiești. Astfel, catalogând cele două demisii din AGA de la S.C. Termo Ploiești drept ”ipocrizie cruntă”, primarul Andrei Volosevici a ținut să declare: ”Mult mai important pentru mine este ca ploieștenii să înțeleagă că există un întreg joc de sabotaj, bine pus la punct, împotriva mea. O să prezint câteva documente care să lămurească un pic situația. Primul document, și cel mai important, este cel care arată că luni, 9 ianuarie, a fost semnată plata a 4.500.000 de lei pentru asigurarea achiziției gazelor. Asta în condițiile în care am văzut că din obligațiile pe care le-am fi avut noi (n.n. – noi, primăria), ar fi fost și primele de Crăciun ale angajaților, fără să am vreo problemă cu aceștia, deși, totuși, suntem într-o perioadă de criză. La un moment dat, un partid politic, numit PNL, fără să am legătură cu PNL, în general, la dispoziția păpușarului șef Iulian Dumitrescu, a făcut anumite declarații, cum că această criză a gazului în Ploiești este urmare a activității mele, pentru că nu s-au plătit niște facturi. Iar din acest motiv s-a ajuns la criza termiei, fostul ADI Termo Prahova nu a mai rezistat, iar săracii oameni de la Termo au plecat. Aveți aici (n.n- primarul arată documentul) decizia instanței, sentința dată, care a rămas definitivă, prin care a respins solicitarea de la Termoficare Prahova, care dădea în judecată primăria pentru că nu i-a plătit facturile printr-o anumită procedură. Prin urmare, solicitarea fiind respinsă, prin decizia instanței, definitiv, nu trebuia să plătim acele facturi, pentru că acele facturi nu se achitau din banii mei, ci din banii ploieștenilor, și este datoria mea să știu ce se întâmplă cu banii de la bugetul local și cu sumele care trebuie achitate corect”. Legat de faptul că S.C. Termo Ploiești nu ar trebui condusă spre faliment, o acuză regăsită în postările celor doi consilieri locali care și-au anunțat demisia din AGA societății, primarul Andrei Volosevici a precizat:”Legat de ceea ce au spus cele două păpuși ale păpușarului de la județ, că eu caut să intre în faliment această societate, este jenant acest lucru, în contextul în care există o informare către Consiliul Local Ploiești cu sumele care au fost asigurate, din august 2022 și până în ianuarie. S.C. Termo Ploiești nu este societatea primăriei, ci a Consiliului Local Ploiești. Voi face, indiferent de sabotajul și minciunile celorlalți, ca să fie căldură în Ploiești. Cei care vor să plece, să plece! Dar, să fie foarte clar, nu voi lăsa orașul ăsta neîncălzit, iar eforturi în acest sens au fost făcute. Mie îmi este frică de alte lucruri, tehnice, dar acolo nu pot interveni, pentru că eu nu fac parte din AGA și CA de la Termo Ploiești”.
Reamintim faptul că, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, PNL Prahova a decis să-l suspende pe primarul Andrei Volosevici din partid, pe o perioadă de șase luni, printre motivele ce au stat la baza acestei măsuri fiind refuzul primarului de a colabora cu consilierii și echipa PNL pentru rezolvarea problemelor grave ale orașului, pe primul loc fiiind termia.