V. S.

O tragedie fără margini a lovit, ieri dimineață, o familie din comuna prahoveană Tomșani, satul Magula. O femeie imobilizată la pat, în vârstă de numai 30 de ani, a fost găsită de către echipajele de intervenție ale pompierilor decedată, carbonizată în urma unui incendiu care a cuprins casa în care se afla aceasta.
La sosirea pompierilor, care au mobilizat la fața locului trei autospeciale de stingere și alte forțe de intervenție, incendiul cuprinsese deja întreaga casă, pe o suprafață de circa 100 de metri pătrați.
Din casa în flăcări au reușit să iasă la timp două femei, în vârstă de 50, respectiv 25 de ani, precum și un copil. Pompierii care au intrat în locuința care ardea au găsit, în hol, și un câine parțial carbonizat.
Primarul comunei Tomșani, Mihai Florin Pelin, a făcut ieri un apel la consăteni pentru a veni în ajutorul familiei rămase, ieri dimineață, fără acoperiș deasupra capului, în toiul iernii. ”Din păcate, ȋn localitatea noastră, ȋn pragul Sărbătorilor de Iarnă, un incendiu a mistuit casa familiei Jalbă Stelian. Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, fata familiei, o tȃnără de 30 de ani cu dizabilități, a pierit ȋn acest incendiu. Vă rog din suflet să ne mobilizăm și să ȋncercăm să ȋi ajutăm cu ce putem. Cei care doresc să ajute familia, o pot face la sediul primăriei, prin donații ȋn bani sau materiale de construcții sau ȋn contul RO29CECEC001946250375411, deschis la Cec Bank, titular Nan Ramona Ioana (sora victimei)”, este apelul făcut de edilul localității în care s-a produs tragedia, ieri dimineață.