Florin Tănăsescu
„Ce mare scofală e şi lumea asta virtuală?, întrebaţi. Păi, e. E un mod de-a fi. Eu, de exemplu, n-o să iau avionul să aterizez în Alaska, la mănăstirea în care e călugăriţă fosta mea iubită.
Da’ o inimioară virtuală tot îi trimit. Şi între rugăciunea de seară şi a de la miezul nopţii se gândeşte la mine”.
Aşa şi-a început cursul de Laikologie dom’ profesor.
La prima lecţie a făcut un scurt rezumat al like-urilor. Sau al laicurilor. Sau cum s-o scrie.
„1. Likeul din obligaţie. Ăsta-i ca la nunţi. A venit la tine, mârâi, te scotoceşti de bani, da’ te duci şi tu la nunta lu’ fi-su’. Aşa şi în lumea virtuală. Ţi-a dat cineva, ieri, un emoticon, îi dai şi tu. Azi, nu mâine!
1. a. Să nu uitaţi de laicul dat şefului. Că, doar a zis Steinhardt: „Dăruind vei dobândi”. Ce? Poate salariu mai mare, poate o avansare. Mai ştii?
2. Likeul din simpatie. Ca să dai aşa ceva, îţi trebuie multe. Să-ţi zici, de exemplu, «Ce dracu’, mă, o fi aşa de greu să apăs cu deştul pe ecranul de telefon?
2. a. De ce să nu-i fac o bucurie tatălui sau mamei care îşi postează copilul când împlineşte nu’ş câţi ani? Are cineva răspuns la întrebarea asta?
(N-avea nimeni, aşa că a trecut la următorul subpunct.)
2. b. Citiţi câte-o poezie compusă de cineva! Poate că omul ăla a pus suflet în ea. Poate că o apreciere de-a ta e ca sângele care face ca versurile lui să prindă viaţă. Deci, daţi un like vieţii. Apreciaţi poetul! Eu ştiu pe unul care zice: «Uite, mă, cineva, în loc de Baudelaire, în timpul ăsta, mă citeşte pe mine!».
I-o bucurie pentru el. Şi nu se supără nici Baudelaire.
3. Non- Likeul. Ăsta-i cel mai al dracu’. Îţi vede pretenaşul postarea, îţi numără aprecierile cum număra Moromete îmbucăturile lu’ Nilă (altă comparaţie nu îi venise în minte). Da’ nu zice nimic, mă! Şi nici «Îmi place» nu dă.
De afurist! De invidie! De acritură ce e. De murătură pe cale să devină!”
Asta a fost prima lecţie. La a doua, n-am mai fost. Din cauze necunoscute, proful de laicuri o mierlise. Lumea zicea că de oftică. Că la o postare primise doar 999 de aprecieri. Nici măcar o mie, să fie 1 K, în cap.
La slujba de înmormântare, popa a zis că a fost un om ok. Da’ tot nu l-a răbdat inima să nu zică că nu venea la biserică.
Bocitoarele, intrigate, s-au oprit din udat coada pisicii.
Una chiar a strigat: «Da, părinte, da’ a avut multe laicuri la viaţa lui. 999, la ultima postare! Îi mai dau şi eu unul, deci s-a făcut de-o mie. Mai zi ceva!
Dom’ părinte a zis doar «Să fie primit!». Cu referire la laic, evident.
Aşa au mai fost adăugate, pe crucea profesorului, cuvintele: «Şi like-uri, o mie!».
Călugăriţa din Alaska aşteaptă şi-acum un semn de la lumea vie…
