E calitatea conducătorilor de pe glob în declin, tocmai atunci când umanitatea are o nevoie mai stringentă decât oricând de conducere eminentă? Henry Kissinger crede că exact așa stau lucrurile și este îngrijorat că civilizația ar putea fi în pericol din acest motiv, potrivit Wall Street Journal, citat de Rador și preluat de Agerpres,
Pentru Kissinger e natural să fie îngrijorat. În prima sa carte, „A World Restored” [„O lume restabilită”] (1957), el a formulat câteva idei elementare care-i domină și azi gândirea.
Kissinger crede că în oricare moment doar o mână de oameni e capabilă să înțeleagă arhitectura complicată a unei ordini mondiale viabile, iar un număr chiar și mai mic e înzestrat cu talentul conducerii necesar pentru a crea, proteja și reforma delicatul cadru internațional care face posibilă pacea, fie ea și parțială. Mai grav este că nu e suficient ca un lider eficient să înțeleagă sistemul internațional, scrie Walter Russell Mead pe WSJ.
Kissinger consideră că există o prăpastie imensă între acel gen de lume pe care cetățenii unei țări oarecare și-ar dori să o vadă și acel gen de lume care este posibil în realitate.
Marii conducători trebuie să construiască punți între opinia publică din propria țară și compromisurile inerente diplomației internaționale. Ei trebuie să vadă lumea suficient de limpede pentru a pricepe ce e posibil și sustenabil și trebuie totodată să fie capabili să-și convingă concetățenii să accepte finalități care adesea sunt în mod inevitabil dezamăgitoare.
Cea mai recentă carte a lui Kissinger, „Leadership: Six Studies in World Strategy” [„Conducere: Șase studii de strategie mondială”], selectează șase conducători care au realizat lucruri remarcabile pe plan intern și extern (Konrad Adenauer din Germania, Charles de Gaulle din Franța, Richard Nixon din SUA, Anwar Sadat din Egipt, Margaret Thatcher din Regatul Unit și Lee Kuan Yew din Singapore).
