În sediul Primăriei Ploiești, din Piața Eroilor nr. 1 A, recent a fost amenajat și un spațiu cu totul special, unul dedicat minorilor consiliați de către funcționarii din cadrul Serviciului Autoritate Tutelară al Asociației Serviciilor Sociale și Comunitare Ploiești. Botezat sugestiv “Camera poveștilor”, spațiul menționat este dedicat chiar poveștilor de viață ale copiilor, mai exact ale minorilor ploieșteni care trec prin experiența divorțului între părinți sau a abuzului și violenței în familie, loc unde cei mici sunt invitați la o discuție deschisă, derulată sub îndrumare profesionistă, pentru a se identifica soluțiile adecvate în vederea depășirii situației de risc în care aceștia se află. Astfel, pragul “Camerei poveștilor” din cadrul sediului Primăriei Plo­iești este trecut de către minorii care trebuie evaluați psihologic în cadrul anchetelor sociale sau psihosociale, solicitate de către instanțele judecătorești și birourile notariale, camera de evaluare și consiliere psihologică a copilului fiind amenajată din dorința de a se realiza un spațiu al siguranței și încrederii, plin de culoare și personaje din povești, care să permită o deschidere prietenoasă a copiilor în cadrul interviurilor amintite, realizate cu atenție și implicare de către personalul specializat din cadrul Serviciul Autoritate Tutelară al ASSC Ploiești.