8315255 11.11.2022 Conscripts are seen before being sent to the Russian armed forces at the regional point of the military commissariat in Chita, Russia.,Image: 736802330, License: Rights-managed, Restrictions: Editors' note: THIS IMAGE IS PROVIDED BY RUSSIAN STATE-OWNED AGENCY SPUTNIK., Model Release: no, Credit line: Evgeny Yepanchintsev / Sputnik / Profimedia

Trupele rusești care sunt mobilizate pentru „operațiunea militară specială” a lui Vladimir Putin din Ucraina vor avea dreptul de a-și criogena gratuit sperma, a anunțat ieri agenția de stat TASS, potrivit Agenției Reuters, preluate de Agerpres. Ministerul Sănătății a răspuns la apelul lui Igor Trunov, președintele Uniunii Avocaților din Rusia, pentru ca acest lucru să fie suportat de stat, relatează agenția rusă de presă.
Ministerul „a determinat posibilitatea de sprijin financiar de la bugetul federal pentru conservarea și depozitarea gratuită a spermatozoizilor pentru cetățenii mobilizați pentru a participa la operațiunea militară specială pentru 2022-2024”, a declarat Trunov. De asemenea, familiile pot utiliza gratuit biomaterialul stocat, dacă asigurarea medicală obligatorie le permite acest lucru.
Rusia a chemat sub arme peste 300.000 de rezerviști pentru a sprijini ceea ce Putin numește „operațiunea sa militară specială” în Ucraina, în cadrul unei campanii de mobilizare lansate în septembrie. Această campanie a determinat sute de mii de bărbați ruși să fugă din țară pentru a evita să fie recrutați și a declanșat cele mai mari proteste anti-Kremlin de când Rusia și-a trimis trupele în Ucraina, în februarie. Războiul se află în cea de-a 11-a lună, intrând într-o fază lentă și greoaie, pe măsură ce s-a instalat iarna.