V.S.

Luni seară, în jurul orei 20.30, polițiștii Secției de poliție rurală Valea Călugărească au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat din comuna Valea Călugărească, despre faptul că fratele său provoacă scandal la domiciliu. Când au sosit la fața locului, polițiștii l-au găsit pe bărbatul agresiv, în vârstă de 35 de ani, care avea asupra sa un obiect contondent cu care i-ar fi amenințat pe fratele său, dar și pe concubina acestuia. Totodată, acesta a pătruns fără drept în locuința fratelui, unde ar fi spart geamul tip termopan de la intrarea locuinței și o ușă din interiorul acesteia. În baza probatoriului administrat, față de bărbatul de 35 de ani din comuna Valea Călugărească a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și amenin­țare.