V.S.

Beat și drogat cu cocaină. Așa s-a urcat la volan un tânăr prahovean în vârstă de 19 ani, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Potrivit IPJ Prahova, în jurul orei 2.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Ploiești au fost sesizați că în zona de Nord a municipiului s-ar fi produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
La fața locului, polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto – un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Brazi. Pentru că mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,63 mgL alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării cu aparatul DrugTest, acesta a ieșit pozitiv la substanța cocaină. Ulterior tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În autoturism a fost identificat și proprietarul acestuia, în persoana unui tânăr de 20 de ani din municipiul Ploiești care a declarat faptul că i-ar fi încredințat autoturismul celuilalt tânăr spre a fi condus.
Tânărul de 19 ani s-a ales cu dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.