Colegiul Comisarilor s-a reunit ieri la Bruxelles, având pe ordinea de zi un raport preliminar privind Mecanismul de Cooperare și Verificare în cazul României, impus de la aderarea la Uniunea Europeană, în 2023. Potrivit unor surse de la Bruxelles ,citate de Hotnews, Comisia Europeană propune ridicarea MCV și înlocuirea cu mecanismul comun de sancționare a statelor care nu respectă statul de drept.
Colegiul Comisarilor s-a reunit la Bruxelles pentru a adopta un ultim raport MCV, pozitiv de această dată. Aceleași surse din cadrul Comisiei Europene au explicat că un pas important făcut de România a fost repararea Legilor Justiției.
După ce raportul final va fi făcut public, acesta ar urma să fie trimis Consiliului UE, iar o eventuală propunere fomală de ridicare a MCV va fi înaintată atât Parlamentului European, cât și Consiliului UE.
Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) a fost instituit în 2007, în momentul aderării României la UE, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze eforturile României de a reforma sistemul său judiciar și de a intensifica lupta împotriva corupției.
Premierul Nicolae Ciucă se declara convins, în 13 octombrie, că Bruxelles-ul va renunţa la Mecanismul de Cooperare şi de Verificare (MCV) pentru România în luna noiembrie, după adoptarea legilor justiției de către Parlament.„Avem această coordonare permanentă cu Comisia Europeană și sunt convins că odată ce vom aproba și vor fi promulgate legile Justiției putem ca în luna noiembrie să avem un raport pozitiv pentru ridicarea MCV-ului”, spunea Ciucă.