Luiza Rădulescu Pintilie
Mi-ar plăcea să pot descifra orice tablou înţelegându-i toate subtilităţile culorilor, ale tuşelor, ale stilului. Sunt mai mult decât convinsă că, văzând prins în ramă doar ceea ce sunt pregătită să văd şi să înţeleg cu puţina mea pricepere în domeniul picturii pierd mult din ceea ce aş putea descoperi în tot ceea ce a aşezat artistul pe albul pânzei sau pe cel al hârtiei. Dar fie şi aşa, cu toate aceste limitări care îmi îngustează unghiul, sunt momente în care mă simt de-a dreptul privilegiată să simt chemarea lucrării sau a lucrărilor ce se înfăţişează privirii şi inimii mele. Fiindcă ele sunt cele dintâi pe care le simt atinse de „ceva”-ul pe care nu ştiu să-l numesc exact- emoţie pură, reverie, aducere aminte, frumuseţe, fericire- dar care abia apoi dă şi gândului imboldul unei întrebări, lumina unui răspuns, certitudinea unei regăsiri sau uimirea unei redescoperiri. În fapt, starea de bine, de armonie, de echilibru în căutarea cărora ne aflăm noi, oamenii, mereu. Cu gândurile acestea am privit de câteva ori picturile artistei plastice Mihaela Ilie, membră a Filialei Ploieşti a Uniunii Artiştilor Plastici din România, reîntoarsă la Cluj, locul naşterii sale, sub graba unei grele încercări de viaţă prin pierderea soţului său- medicul Dumitru Ilie, fost şef al secţiei de Anestezie- Terapie din cadrul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Ploieşti. Peste puţine zile, miercuri-30 noiembrie, ele vor fi prezentate publicului larg, într-o expoziţie ce va fi vernisată sub un nume nu numai frumos-Taine, între sacru şi profan- dar şi atât de potrivit pentru această perioadă din an, când ne îndreptăm spre taina stelei vestitoare a Naşterii Domnului , spre călătoria nu numai a magilor , ci şi a noastră, a fiecăruia, către lume, dar mai ales către noi înşine. Împreună cu lucrări de sculptură semnate de artistul Ovidiu Guleş, în Galeria Art Melange din Cluj Napoca, în prezentarea profesoarei Margareta Catrinu şi a jurnalistului Demostene Sofron, vor fi înfăţişate publicului, până pe 14 decembrie, şi tablourile ce poartă semnătura artistică a pictoriţei Mihaela Ilie. Fiecare în parte deschizând ,tainic, o fereastră sufletească spre bucurie, spre rugăciune, spre frumuseţe, spre amintiri mai vechi ori mai noi, spre smerenia cu care s-ar cuveni să fim trecători prin viaţa ce ne-a fost dăruită. Fiindcă în oricare dintre tablouri am privit, m-am simţit cuprinsă de toată plinătatea unor asemenea trăiri, venite pe rând ori toate dimpreună, ca o chemare adresată privirii mele, inimii mele şi apoi gândurilor mele. Ştergare de borangic ori pânză albă ţesută în război aşezate la icoane, candele aprinse lângă cărţi sfinte, pâini rumene abia scoase din cuptor, colaci frumos împletiţi aşteptând parcă să fie răsplată pentru cetele de colindători ce se vor auzi curând şi prescuri pregătite pentru binecuvântarea liturghiei şi a miresmei de tămâie, străchini şi ulcioare de lut , păstrând căldura focului ce le-a ars smalţul, perne brodate şi feţe de masă cusute cu migală de mâini vrednice, mere şi pere parcă abia culese din livezi, muşcate roşii cu care toamna aceasta prelungă a fost blândă, culmi pe care se leagănă, în bătaia vântului, broboade înflorate , fote şi ii cu altiţă.Câte simboluri laolaltă, câte învăţături aşezate , cu har, în culoare, desprinse din cartea dumnezeiască a Sfintei Scripturi ori din cartea vieţii cea de toate zilele! Câtă sărbătoare, cu aduceri aminte din vremea copilăriei şi din „casa bună” a bunicilor, cu busuioc la icoane şi câte sărbători cărora le-am dus dorul în ultimii ani nu atât pentru îmbelşugarea lor, ci pentru simpitatea, pentru tihna şi pentru puterea lor purificatoare, vindecătoare!
Vor fi spunând, la vernisaj, sunt sigură, multe lucruri înţelepte cei care vor prezenta publicului tablourile acestea , ce se pregătesc să urce, exact în aceste zile, pe simeze. Privitorul modest care sunt, văzându-le chiar şi aşa, în marea galerie a universului on line, a avut deja privilegiul să-şi împodobească privirea, să-şi mângâie bătaia inimii prea agitată în vremurile pe care le trăim şi să-şi odihnească frământarea gândurilor , iar pentru un asemenea rar privilegiu sunt mai mult decât recunoscătoare artistei Mihaela Ilie şi tainelor din tablourile sale.
