Luni, 3 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Combaterea Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului Ploiești au reușit să-l identifice pe un bărbat care, în primăvara acestui an, i-a furat unei femei suma de 1.500 de lei.
Speţa este prezentată de către reprezentanţii IPJ Prahova astfel: „ La data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 22:00, la sediul Poliției municipiului Ploiești s-a prezentat o femeie în vârstă de 44 de ani (…), care a reclamat faptul că în jurul orei 20:00 a plecat de la locul de muncă, deplasându-se către casă, iar când a intrat în scara blocului, a fost ­«jenată» de un bărbat, motiv pentru care s-a întors și a observat faptul că avea rucsacul desfăcut și că din acesta îi lipsea portofelul. Ulterior, i-a solicitat persoanei respective portofelul, aceasta înapoindu-l. Femeia a sesizat însă că-i lipseau din portofel 1.500 de lei, iar cel care îi furase plecase deja într-o direcție necunoscută.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, aceștia au reușit identificarea și depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei ca fiind un bărbat în vârstă de 40 de ani.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”.