* Acesta a invocat „imposibilitatea colaborării cu preşedintele ­României, comandantul suprem al Armatei”

Ieri, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a anunţat că a demisionat din funcţie.
„Am înaintat prim-ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcţia de ministru al Apărării Naţionale”, a scris Dîncu, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.
El a ataşat şi textul demisiei transmise prim-ministrului Nicolae Ciucă, în care invocă „imposibilitatea colaborării” cu preşedintele Klaus Iohannis. „Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilităţii colaborării cu preşedintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcţie pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie şi programele care necesită fluiditate pe întreg lanţul de comandă şi pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcţionarea optimă a Ministerului Apărării Naţionale şi a Armatei Române. Domnule prim-ministru, vă mulţumesc pentru colaborarea onestă şi deschiderea de care aţi dat dovadă pe tot parcursul activităţii guvernamentale comune şi vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele şi programele Ministerului şi Armatei Române, din calitatea de senator, membru în Parlamentul României”, se arată în textul demisiei.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că respectă decizia lui Vasile Dîncu de a demisiona din funcţia de ministru al Apărării Naţionale şi i-a mulţumit acestuia pentru activitatea lui în cadrul ministerului.
„Îi respect decizia lui Vasile Dîncu şi îi mulţumesc pentru activitatea sa în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Am avut deja o discuţie cu premierul Ciucă şi i-am solicitat să preia interimatul la MApN, pentru că România are obligaţia să asigure stabilitate pe Flancul estic al NATO”, a scris Ciolacu, ieri , pe pagina sa de Facebook.