N.D.

Declanșată la 1 august a.c., la Ploiești, criza apei calde este departe de a se finaliza, și mai grav fiind faptul că, deși cu toții recunosc că este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă orașul, aleșii locali nu reușesc să se pună de acord cu toți pașii ce trebuie făcuți, în continuare, ședințele legislativului local fiind adevărate scene ale disputelor și contrelor, între consilieri și primar. Dovadă au stat ședințele maraton de la sfârșitul săptămânii trecute, în mod special din data de 15 octombrie a.c., zi în care, reamintim, primarul Andrei Volosevici preconizase că va exista posibilitatea reluării furnizării apei calde, pentru cei aproape 130.000 de ploieșteni care stau la bloc, dacă totul va merge bine. Numai că, din păcate, au apărut, din nou, alte probleme. Deși se anunțase, chiar la ședința din data de 13 octombrie a.c., că a doua zi, pe 14 octombrie, vor începe probele la instalaţiile de termoficare, estimându-se și că duminică seară (16 octombrie ) sau luni dimineaţă (astăzi, 17 octombrie) ar putea fi reluată furnizarea apei calde, toate planurile optimiste au fost date peste cap! Vineri, s-a constatat faptul că societatea Termo Ploiești, care a preluat activitatea de termoficare a orașului, trebuie să achite, până pe data de 21 octombrie a.c., gazele, gaze fără de care nu poate porni Cazanul de Apă Fierbinte nr. 2 de la CET Brazi, principala instalație necesară și pentru furnizarea apei calde. Așa că, pe 15 octombrie a.c., chiar dacă era sâmbătă, la ora 11.30, primarul Andrei Volosevici i-a convocat, în regim de urgență, pe consilierii locali în ședință, pe ordinea de zi fiind un act adițional la contractul de delegare al societății Termo Ploiești, ce viza acordarea unei finanțări, în avans, din ajutorul de stat pentru subvenție, în valoare de 5 milioane de lei, tocmai pentru cumpărarea gazului. Numai că proiectul de hotărâre, inițiat de primar, nu a avut și viza de legalitate din partea Direcției Economice, motiv pentru care ședința nu a mai avut obiect. ”Vă implor, haideți să fie făcut un nou proiect de hotărâre, care să fie acceptat de Direcția Economică, pentru că orice întârziere a achitării gazelor înseamnă, automat, și întârzierea reluării furnizării apei calde”, le-a spus primarul consilierilor locali, rugăminte care a reaprins disputele între acesta și unii dintre consilierii locali liberali. De departe, cel mai combativ a fost decanul de vârstă dintre consilieri, Gheorghe Sîrbu, care, la rugămintea primarului de a se iniția un nou proiect de hotărâre care să fie supus analizei în aceeași zi de sâmbătă, a invocat, printre altele, inclusiv desele ședințe convocate în ultima perioadă. ”Săptămâna asta (n.n- săptămâna trecută), au fost șapte ședințe. Nu putem să stăm toată ziua la primărie. Mai avem și probleme de sănătate!Nu putem să stăm la primărie cât vreți dumneavoastră”, i-a reproșat acesta primarului, luându-și, însă, angajamentul că va încerca să întocmească un nou proiect de hotărâre care să fie acceptat de către Direcția Economică. Așa că, sâmbătă, după zece ore de la prima ședință, la ora 21.30, aleșii ploieșteni s-au întrunit din nou, proiectul analizat vizând, de data aceasta, acordarea unui împrumut de 10 milioane de lei societății Termo Ploiești, pentru achitarea gazului. Numai că, deși proiectul a avut viza de legalitate de la Direcția Economică, noul proiect a iscat dispute și mai aprinse, primarul susținând că sursa este, de fapt, aceeași ca în cazul proiectului său, problema fiind însă că va trebui, în acest caz, să se ceară un nou aviz de la Consiliul Concurenței, ceea ce va însemna noi amânări pentru reluarea furnizării apei calde. Într-un final, noul proiect a căzut la vot, primarul solicitând o nouă ședință pentru a fi supus votului proiectul inițial,de la prima întrunire de sâmbătă. Numai că, la ora …23.30, când au fost reconvocați consilierii, nu a mai fost cvorum, ședința fiind amânată, iar ieri, până la închiderea ediției noastre, Consiliul Local Ploiești nu se mai întrunise. În aceste condiții, un lucru este cert: la Ploiești, criza apei calde continuă! Când vor avea ploieștenii care stau la bloc apă caldă la robinet, după o așteptare de mai bine de două luni și jumătate? Greu de precizat! Pentru că, dacă vinerea trecută s-au finalizat angajările la societatea Termo Ploiești, aceștia au nevoie și de instructaj la locul de muncă, procedură care va dura ceva zile. Plus că probele la instalații se pot face doar după achiziția gazului!