Florin Tănăsescu
Am fost la un schimb de experienţă, să iau notiţe despre cum se poate face „Schimbarea la faţă a României”. Aveam o trusă de scule: balamale, piuliţe şi alte chestii pentru reparat o ţară de mâna a doua. A, şi-o cheie franceză, ca să par de-al lor. Adică de-al franţujilor, că la ei m-am dus.
În zigzag am mers la ei. Că, na! Fie viaţa cât de grea, tot mai cool e-n România. Primul workshop l-am avut la Muzeul lui Brâncuşi. Maestrul îşi îneca amarul în băutură. Deh, iubirea faţă de Maria Tănase. Că nici el n-a fost „Cuminţenia pământului”. Deci, aşa se explică de ce nu ne-am dat în vânt să luăm statuia asta. „Masa Tăcerii” votanţilor ne-ajunge! „Monsieur e ocupat azi cu boceala. Reveniţi mâine!”, mi-a zis secretara.
Am dat o tură de noapte prin oraş. Luminile Parisului m-au îmbătat. Că doar zice poetul „Şi lustrele-n pahare curg”. Şi-am bântuit noaptea prin burg. Sena m-a-nfiorat. În apele ei plutea un cadavru. Era al unuia, Javert, din „Mizerabilii”. Ăla de s-a sinucis având mustrări de conştiinţă. Cât despre mizerabilii de la noi, întrebaţi-i cât va costa mâine o pâine şi-apoi vă luaţi zilele. Să-mi stea inima, nu alta, când am auzit un lătrat. Era Cioran, care, se ştie, era atât de zgârcit încât nu-şi permitea să crească un câine. Şi urla el la lună. „Ferească Dumnezeu s-ajungi «Pe culmile disperării»”, mi-am scuipat în sân. „Ce vrei?”, mi-a retezat-o din prima. I-am arătat sculele. Mi-a luat cheia franceză, apoi a urlat: „La naiba cu «Schimbarea la faţă a României!». Mi-am făcut şi eu iluzii odată…”.
M-am întors în ţară cu avionul. După aterizare, pilotul a zis: „Suntem pe-un picior de hău. Şi e naşpa rău”. Am scăpat cu viaţă. În zagzig mă întorsei în România. Deschid uşa casei. Mă ia cu frig. N-o fi cine ştie ce bine prin alte ţări, asta ştiu. Doar că la noi, atâţia şmecheri sunt… Şi multă jale-n case.
Deasupra vieţilor noastre, „ciuperca latră a pustiu”…
