Adi Dobre
Când am deschis ochii în fotbal, se întâmpla la începutul anilor 70, asta deși tata mă ducea pe stadion înainte de a articula primele cuvinte, Petrolul meu se chinuia prin Divizia B. Anii de glorie trecuseră. Urmase un recul inexplicabil. După Ilie Oană, ultimul care încercase să resusciteze Petrolul, dar fără succes, în orașul lui Nenea Iancu a sosit un rapidist, Valentin Stănescu. Cu el pe bancă, Petrolul reușea să promoveze în “A” la finalul sezonului 1976-1977. Eram îndrăgostit de echipa aia pe care și astăzi o știu pe de rost: Gheorghe Constantin – Gelu Dimitrescu, Sotir, Negoiță, Butufei – Angelescu, Nicolae Florian, Simaciu – Pantea, Nicu Toporan, Florian Dumitrescu. Dintre toți, cei mai dragi îmi erau Constantin, pentru că era portar ca și mine, Lucică Sotir, mama lui era colegă de prăvălie cu mama mea, și Nicolae Toporan. Ultimul era un “număr 9” așa cum nu se mai văzuse lângă sonde de la generația lui nea Mircea Dridea. Toporan nu era spectaculos, dar era, așa cum ziceam, un “număr 9” pur sânge. Era acolo, în gura porții, omul potrivit la locul potrivit. Și avea o lovitură de cap, dumnezeiască! La un meci de “B”, la începutul anilor 80, Petrolul retrogradase după primul sezon de la revenire, în 1978, Nicolae Toporan marca cinci goluri în poarta Victoriei Tecuci! Toate golurile Petrolului, adică. Îl marcase și pe al șaselea, dar arbitrului i s-a făcut milă de cei de la Tecuci, deşi portarul sau un apărător advers, nu mai țin minte, scosese mingea din poartă.
Pe maidanele din nordul Ploieștiului, mulți dintre noi eram Toporan, Simaciu. Eu, care stăteam în poartă, nu prea îndrăzneam să mă dau ceea ce nu aș fi putut fi vreodată, dar tot îl iubeam pe Toporan. Atacantul Petrolului era pictat pe un steag al băieților din galerie, care îi dedicaseră și câteva versuri. Unul dintre suporteri își scrijelise pe braț chipul lui Toporan, care nu era vreun arătos. Avea părul cârlionțat și ținea mereu pieptul în față, ca un curcan.
Ca să înțelegeți puțin mai bine, Toporan a fost pentru Ploiești ceea ce a fost Oblemenco pentru Craiova. La fel de puțin mediatizat, la fel de puțin apreciat, însă.
Eram în liceu când, într-o seară, tata m-a trimis pe “Cameliei”, la un amic de-al său, nea Toti, să iau ceva. Nu mai știu ce. Nea Toti era la un pahar de vorbă cu cineva. Nu îi zăream fața. Când acel cineva s-a întors către mine, am realizat că era Toporan, fostul mare atacant al Petrolului. “Nu vă supărați, nu e nea Nicu Toporan de la Petrolul?”, l-am întrebat în șoaptă pe nea Toti. La care nea Toti, râzând cu gura până la urechi, strigă în gura mare: “Auzi, bă, Nicule?! Ăsta micu întreabă dacă ești Toporan! Hă, hă, hă! El e bă, Adi, cine dracul să fie”. M-am rușinat atât de tare încât am luat de la nea Toti ce aveam de luat și am alergat într-un suflet până acasă, unde le-am povestit băieților de pe Găgeni 88 pățania trăită.
Nea Nicu Toporan a fost, pentru mine, unul dintre cei mai mari atacanți pe care i-am văzut în această viață.
După ce s-a retras, a trăit cuminte. Nu am auzit să fie implicat cumva în fotbal. Fiul său, George, a jucat și el fotbal. La Petrolul, firește. “L-am scris”, vorba lui nea Pavel Peană, atunci când destinul m-a făcut jurnalist.
Azi noapte mă uitam la rezumatele din Liga Campionilor. Mi-am aruncat, așa, într-o doară, ochii pe feisbuc. Era pauză de publicitate. Prima postare era a lui George Toporan. Anunța moartea tatălui său, marele nea Nicu Toporan, idolul multora din generația mea…
Mi-am reamintit toate meciurile jucate de nea Nicu Toporan la care asistasem în copilărie și în adolescență. Jur, nea Nicu ar fi făcut față azi în Liga Campionilor, poate nu la City sau Liverpool, dar cu siguranță la Șahtior Donețk ori Dinamo Zagreb.
Cei tineri, sunt convins, nu au auzit de Nicolae Toporan. Și mă refer aici la fanii Petrolului. Asta pentru că istoria nu se mai predă nicăieri în România. Nici la școală, nici în tribunele stadioanelor. Copiii din ziua de azi nu au auzit de Andrei Șaguna, de Dosoftei, de Dimitrie Cantemir, de Elisabeta Rizea ori de Pantelimon Halippa, am spus la nimereală câteva nume de mari români, cum să audă de Nicolae Toporan?
Nea Nicu Toporan nu are nici măcar un “ciot” pe Wikipedia, iar dacă dai acum căutare pe “gugăl” găsești că a murit. Mai mult, “jurnaliștii” din ziua de azi se folosesc de moartea lui pentru a face trafic cu știrile lor de căcat… titluri bombastice, aducătoare de trafic… trafic cu amintirile unui om despre care, spre rușinea lor, nu au auzit până azi…
E plin cerul de oameni ca nea Nicu Toporan, oameni care au rămas pentru totdeauna măcar în memoria unui biet muritor, ca în cazul meu.
Sunt sigur că într-o zi am să-l reîntâlnesc. Și nu am să mai fug pe scări într-un suflet.
Dumnezeu să-l odihnească pe nea Nicu Toporan!
P.S.
Slujba religioasă și înmormântarea vor avea loc mâine, la orele 14,00, la Cimitirul Viișoara.
