* Liga A Prahova: CS Cornu – Avântul Măneciu 8-2 (4-1)

George Marin

Pentru regretabil de puținii spectatori și pentru cei câțiva oficiali a foarte delectant să urmărească o partidă sub semnul fairplay – ului (doar Arsene și Ducu au fost avertizați, ei constituind excepțiile care întăresc regula), o partidă care a oferit momente plăcute și o mulțime de goluri, unele chiar spectaculoase. Jocul a fost cursiv, astfel încât, în primul mitan, „centralul” (parte a unei brigăzi competente și sigure în decizii) a fluierat pentru faulturi tot de atâtea ori cât a fluierat pentru goluri. Dilemă? Nu! Au fost puține faulturi și multe goluri. Nu departe de acest scenariu a fost și mitanul secund, umbrit doar de nefericita accidentare a lui Mihai Arsene, un atacant care a atras atenția tuturor celor prezenți. Vioara întâi a fost echipa pregătită de „Norman” Mihalache, care a înscris de opt ori și ar fi putut să o facă de cel puțin încă atâtea ori în fața unei echipe decimate de absențe, șapte la număr declarate de oaspeți, generate de tot felul de ocazii familiale, solicitări la serviciu și treburi gospodărești, curente la orice echipă de ligă amatoare de pe tot cuprinsul țării. Golgheterul meciului a fost atacantul gazdelor Fabrițio Mihai, care a oferit și execuția zilei, o „foarfecă” laterală cu care a trimis mingea să se mai odihnească, încă o dată, în plasa ciuruitului Andrei Dinu.
În ciuda absențelor despre care vorbeam, mănecenii s-au străduit să țină piept unei echipe bine articulate, foarte combinativă și flexibilă, cu un inventiv Baciu, cu două „săgeți” pe laturile terenului, în avanposturi – vorbim despre Soare și despre deja amintitul Mihai – și cu o linie de apărare destul de experimentată, dar uneori păcălită de insistențele individuale ale lui Arsene (până la accidentarea sa) și, parțial, Alexandru Stoica ori Daniel Iancu.

Golurile au fost marcate de: Bârsănel (3, 30), Șovăială (9), V. Sandu (38), F.Mihai (43, 50, 60), Soare (70), respectiv Arsene (40) și Alex. Stoica (80).
Cornu: Cojocaru (46 Vl. Georgescu) – Chirilă, Bârsănel, V. Sandu (46 Vane), Filip – Butoi (cpt) , Baciu, Ducu – F. Mihai, Soare, Șovăială (61 Cârstian). Rezerve neutilizate: Diaconu, Zamfir, Savu, Goran, Burlacu. Antrenori: Dragoș Mihalache, Marius Pălănceanu, Cezar Sălceanu.
Măneciu: A. Dinu (cpt) – Terzea, Vancea, Borș, Spătărelu – Rob. Ionescu, Bărbulescu, Alex. Stoica, Voinea (22 Ștefănoaie) – Iancu, Arsene (76 Toma). Rezerve neutilizate: – . Antrenori: Dorinel Beznea, Doicu Toader.
Au arbitrat: Robert Nuțu (Ploiești) – Cristinel Damian (Slănic), Alexandru Lepădatu (Pucheni). Observator AJF :Viorel Badea (Ploiești).

Rezultate și clasamentul la zi:
Triumf Poiana Câmpina – Tricolorul Beaza 1-3
Teleajen Văleni – CS Câmpina 0-8
CS Cornu – Avântul Măneciu 8-2
CSO Boldești – CS Strejnic 13-0*
CSO Băicoi – Atletic Ploiești 4-0
CS Brazi – Petrolul 95 Ploiești 2-4
Unirea Urlați – FC Bănești 5-0
AFC Brebu – CSC Berceni 4-3
Voința Vărbilău – CS Mănești 2-1
*) Meci întrerupt în minutul 61, după ce echipa oaspete a rămas în șase jucători.

Etapa viitoare sunt programate următoarele partide:
Avântul Măneciu – Atletic Ploiești
FC Bănești – CS Cornu
CS Câmpina – Unirea Urlați
CS Strejnic – CS Brazi
Petrolul 95 – Teleajen Văleni
Voința Vărbilău – CSO Băicoi
CS Mănești – Triumf Câmpina
Tricolorul Breaza – AFC Brebu
CSC Berceni – CSO Boldești

Selecţionata AJF debutează în Bulgaria

Foarte probabil, mai multe jocuri din runda viitoare vor fi amânate, echipele fruntașe din Liga A Prahova furnizând jucători la selecționata județeană, care sub denumirea Prahova Muntenia va participa la turneul UEFA Regiond Cup din Bulgaria. România va juca chiar astăzi cu Bulgaria, țara gazdă, la Albena, apoi cu Irlanda și San Marino, turneul desfășurându-se între 25 și 31 octombrie la Sud de Dunăre.
Antrenorul cu care s-a câștigat faza națională a Cupei Regiunilor, Iulius Mărgărit, va avea la dispoziție un număr de 18 jucători, după cum urmează: Marinică și Moise (Petrolistul Boldești), Baciu (Cornu), Jitaru, Teru, Anghel (United Ploiești), Țânțaru, H. Nicolae, Oprea, Mihăilă (CSO Băicoi), Micu (Gura Vitioarei), Trifan, Preda, Codreanu (Petrolul 95), Roșu, Ov. Gheorghe, Dumitru, V. Badea (Tricolorul Breaza). Din păcate, o serie de jucători importanți ai primului eșalon, aflați pe lista de 30 de jucători trimisă către UEFA (Duricu, Chiși, Comnoiu, Buturugă, etc), nu au putut răspunde prezent din cauza faptului că nu au putut să obțină ”concediu” de la locurile de muncă.